Berlin
Incertitudinea politică din Germania se apropie de un final fericit. Social-democraţii şi creştin-democraţii au ajuns, în sfârşit, la un acord.
Într-o gară din Berlin au fost instalate camere cu recunoaștere facială
Premieră într-o gară din Berlin: au fost instalate camere video cu recunoaştere facială. E o nouă tehnologie care ar putea ajuta la prinderea persoanelor suspectate de terorism sau de tot felul de infracţiuni. Iniţiativa e, însă, destul de controversată.
Klaus Iohannis a fost decorat în Germania cu Premiul „Ordinul Sfântul Gheorghe”
Președintele Klaus Iohannis a fost decorat, în cadrul vizitei sale în Germania, cu Premiul „Ordinul Sfântul Gheorghe”, de către profesorul Hans-Joachim Frey, directorul artistic și președintele Balului Operei „Semper" din Dresda.
Preşedintele Klaus Iohannis începe o vizită în Germania. Va avea întrevederi cu Angela Merkel și cu Frank-Walter Steinmeier
În cadrul vizitei în Germania, președintele Klaus Iohannis va avea întrevederi cu omologul său, Frank-Walter Steinmeier, şi cu cancelarul Angela Merkel.
A murit fostul cancelar german Helmut Kohl
Fostul cancelar german Helmut Kohl a murit, la vârsta de 87 de ani, în locuința sa din Ludwigshafen, sud-vestul Germaniei.
Furtunile au provocat inundații la Berlin
Furtunile care își fac de cap prin Europa au ajuns și la Berlin. Rafalele de vânt au culcat la pământ câțiva arbori, au luat pe sus panouri publicitare și au stricat acoperișurile caselor. A plouat violent, în reprize - iar sistemul de canalizare nu a mai făcut față.
Mâncarea românească face senzaţie la Berlin. Restaurantul unui român a devenit punctul zero de întâlnire al gurmanzilor
Un român, plecat din ţară de peste 30 de ani, a deschis la Berlin un restaurant care are în meniu sărmăluţe, tochitură, fasole cu ciolan şi mici. Bunătăţile tradiţionale sunt însoţite de un vin autohton.
Zboruri anulate la Berlin din cauza grevei personalului de la sol din aeroporturi
Aproape toate zborurile au fost anulate pe principalele aeroporturi din Berlin (Tegel și Schonefeld) din cauza grevei personalului de la sol.
Alertă de securitate în Germania, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un grup de pietoni
Incident violent la Heidelberg, în Germania, unde un bărbat a intrat cu maşina într-o zonă pietonală. Un om a murit iar doi au fost răniţi. Atacul nu e considerat o actiune teroristă.

