Ministrul Sănătății, despre reluarea slujbelor în interiorul bisericii, în prezența credincioșilor: Decidem după 1 iulie, în funcție de evoluția îmbolnăvirilor

Biserica Ortodoxă Română cere autorităților să permită organizarea slujbelor în interiorul lăcășurilor de cult. Într-un comunicat de presă, Patriarhia anunţă că regulile de distanțare fizică și de igienizare a spațiilor liturgice stabilite de autorități vor fi în continuare respectate. Oficialii Patriarhiei așteaptă de la autorități un răspuns realist și înțelept. Ministrul Sănătății spune însă că abia după 1 iulie ar putea fi luată o decizie. În acest moment slujbele se oficiază doar în aer liber.

Pe Drumul Crucii nu mai pășesc pelerini. Toate bisericile catolice sunt pustii, dar rămân deschise

Catolicii din întreaga lume pregătesc Sărbătorile Pascale în izolare: bisericile sunt goale, la riturile din această săptămâna nu mai participă enoriași și fiecare se reculege în tăcere, acasă. Oamenii sunt îndemnați să asculte sfaturile de izolare, iar slujitorii bisericii vin cu tot felul de propuneri, pentru a-i face să intre, pe cât posibil, în spiritul sărbătorii creștine.

Patriarhia cere tuturor parohiilor să se organizeze pentru a veni în ajutorul enoriaşilor

Mobilizare generală în Biserica Ortodoxă pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile. Patriarhia cere tuturor preoților ca în contextul pandemiei să se organizeze în grupuri care să poată distribui alimente, să se ocupe de cumpărături, să identifice eventuali sponsori pentru a susţine bătrâni, copii, familii cu probleme în fiecare parohie. Totul în colaborare cu autorităţile şi cu respectarea strictă a regulilor de igienă.

Au intrat în vigoare noi reguli pentru biserici. Slujbele se vor oficia în absența credincioșilor

Biserica Ortodoxă încearcă să evite pe viitor situațiile în care unii prelați nu au respectat regulile impuse de starea de urgența. De astăzi au intrat în vigoare 20 de măsuri care înăspresc regimul de activitate. Slujbele religioase vor fi oficiate fără credincioși. Exceptate sunt înmormântările, botezurile și nunțile, care vor fi permise însă cu un număr redus de participanți. Printre alte măsuri se mai numără dezinfectarea repetată a bisericilor și obiectelor de cult.

Toate cultele religioase sunt obligate să oficieze slujbele în absența enoriașilor. Botezurile, cununiile și înmormântările se fac cu maximum opt persoane

Ordonanța militară emisă de autorități impune bisericii restricții dure: toate cultele sunt obligate să oficieze slujbele în absența enoriașilor. Preoții catolici au săvârșit astăzi slujbele cu ușile închise, dar majoritatea ortodocșilor au oficiat Sfintele Liturghii în aer liber. Oamenii s-au adunat în număr mare, au ascultat slujba din curtea bisericilor și au păstrat distanța între ei.

Toate slujbele de la biserici se vor ține în aer liber și vor putea participa maxim o sută de persoane

Bisericile rămân deschise, dar toate slujbele se vor ţine în aer liber și vor putea participa maximum o sută de persoane, cu păstrarea distanței de cel puțin un metru și jumătate. Totodată, lăcașurile de cult trebuie să dezinfecteze căile de acces și să pună la dispoziția enoriașilor produse pentru igienizarea mâinilor. Regulile stabilite de Sfântul Sinod au fost transmise tuturor parohiilor și mănăstirilor din țară.

Sfaturi și recomandări pentru credincioși în plină pandemie de coronavirus. Slujbe religioase în aer liber, ajutor pentru persoanele aflate în nevoie

Preoții și credincioșii trebuie să respecte regulile luate de autorități pentru a preveni și limita răspândirea noului coronavirus. Astfel, se vor muta în aer liber și se va limita numărul persoanelor care pot participa. Există și varianta ca slujbele să fie transmise pe internet. În plus, cei aflați în nevoie în această perioadă vor fi ajutați.