EXCLUSIV Povestea lui Aurel Truță, singurul român care a ajuns primar al unei localități din Spania

Aurel Truță, un român din Alba Iulia plecat de mai bine de 20 de ani din țară, a devenit celebru în Spania. E singurul primar român al unei localități de acolo. A ajuns edil în regiunea Castilla y Leon după ce a lucrat în agricultură, a fost chelner, apoi muncitor constructor. Despre performanță înregistrată că primar, aflăm dintr-un reportaj în exclusivitate, realizat de Oana Dobrescu.

Brutărie cu miros de fapte bune. Arhiepiscopia Clujului, 55 de proiecte umanitare, inclusiv pentru Ucraina

Arhiepiscopia Clujului a găsit un mod inedit de a strânge donaţii pentru proiecte umanitare. A deschis o brutărie chiar în centrul oraşului. Cu banii de pe plăcinte şi pâine, sunt ajutaţi copii nevoiaşi, oameni care nu au locuinţă sau care au probleme grave de sănătate. Arhiepiscopia Clujului are mai bine de 50 de proiecte sociale, inclusiv unul dedicat Ucrainei.

Gesturi pentru a transmite cuvântul lui Dumnezeu. Slujbele sunt oficiate în limbaj mimico-gestual la o biserică din Timișoara. Binecuvântare din partea Mitropolitului Banatului, Ioan Selejan

Slujbe cu totul speciale la o biserică din Timişoara. Aici există un paraclis unde, în fiecare duminică, liturghia este oficiată în limbaj mimico-gestul pentru credincioşii cu deficienţe de auz. Biserica a renovat din fonduri proprii micul loc pentru rugăciuni, iar duminică a primit şi binecuvântarea Mitropolitului Banatului, Ioan Selejan.