Au obținut de două ori în instanță demolarea unor blocuri construite ilegal, cu autorizație dată de primăria unui alt sector

O asociaţie de proprietari din Capitală a obţinut în instanţă demolarea unui bloc construit ilegal pe un spaţiu verde din sectorul 4. Culmea este că, deşi imobilul se află pe raza administrativă a sectorului 4, a primit autorizaţie de construcţie de la Primăria sectorului 5. Asociaţia a mai avut câştig de cauză într-un dosar asemănător acum 2 ani. O premieră pentru Bucureşti!

Un bloc din Sectorul 2 al Capitalei ar trebui demolat pentru că autorizația dată de Primărie a fost anulată în instanță

În războiul stat versus stat, singurii care par să iasă în pierdere sunt cetățenii. Așa se face că 22 de familii și constructorii unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei au pierdut peste 1 milion de euro, pentru că instanța a anulat o autorizație de construcție a unui imobil, deși aceasta fusese acordată de către Primăria Sectorului 2. Constructorul a rdicat cele 10 etaje, a primit avansul din partea viitorilor proprietari, iar apoi a aflat că trebuie să demoleze tot. Oamenii, disperați, cer banii înapoi și au intentat proces Primăriei.

Premieră: Bloc demolat conform unei decizii a instanței, după ce s-a constatat că autorizația de construire fusese eliberată de primăria unui sector vecin

Premieră în București. Un bloc de 4 etaje ridicat ilegal pe un spațiu verde din sectorul 4 al Capitalei este demolat pe cheltuiala proprietarului. Vecinii au obținut în instanță anularea autorizației de construire. Interesant este că această autorizație nu a fost emisă de primăria de sector, ci de vecinii de la Primăria sectorului 5. Dezvoltatorul se apără și spune că nu a greșit cu nimic. Între timp, a început să dărâme clădirea.