Ciucă, despre criza Blue Air: Toate ministerele de linie se vor implica să aducem cetățenii români acasă. ANPC să urmărească întreg procesul

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, la începutul ședinței de guvern,  că 2.098 de cetăţeni români,  afectaţi de anularea zborurilor Blue Air, au apelat la serviciile consulare. El a cerut ANPC să urmărească întreg procesul prin care românii blocați pe aeroporturi din străinătate vor fi aduși acasă.

A doua zi în care cursele Blue Air sunt anulate. TAROM primește 5 milioane de lei de la Ministerul Transporturilor pentru a-i aduce pe români acasă

Românii blocaţi pe aeroporturi din străinătate, afectaţi de criza Blue Air, vor fi aduşi acasă cu zboruri TAROM. Măsura a fost luată de Guvern, după ce compania a anunţat că opreşte toate zborurile din România până luni. Scandalul Blue Air este însă departe de a se încheia. Compania reclamă că i-au fost blocate conturile pentru datorii către Agenţia de Mediu. Suspendarea zborurilor a creat probleme pentru mii de pasageri şi haos pe aeroportul Henri Coandă din Capitală.

Celulă de criză la Guvern pe tema Blue Air: Prioritară este aducerea în ţară a românilor. Numărul unic la care aceştia pot solicita sprijin este 0040.751.084.537

A fost celulă de criză la Guvern pe tema Blue Air. Prioritară este aducerea în ţară a românilor aflaţi peste hotare, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. Aceştia pot solicita sprijin la secţiile consulare de la ambasadele României din ţările respective. A fost activat un număr unic al call centerului gestionat de MAE, 0040.751.084.537.

Haos pe aeroporturi, după ce Blue Air a suspendat, până pe 12 septembrie, zborurile din România. MAT: Călătorii care au achiziţionat bilete de la Blue Air îşi pot recupera banii şi compensaţiile aferente

Scandal pe aeroporturi, după ce compania Blue Air a suspendat toate zborurile din România. Conturile i-au fost blocate pentru datorii către Agenția de Mediu. Imediat, pasagerii s-au revoltat pe aeroportul Henri Coandă. Unii chiar au fost coborâți din avioanele care urmau să decoleze. Premierul Nicolae Ciuca a cerut soluții, dar ministrul Mediului insistă că Blue Air ar trebui să achite datoriile și să reia zborurile. Călătorii care au achiziţionat direct bilete de la Blue Air îşi pot recupera banii şi compensaţiile aferente în baza Regulamentului European nr. 261/2004 de stabilire a normelor comune privind compensarea şi asistenţa pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare şi a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, informează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Război după amenda record de 2 milioane de euro. Blue Air, acuzații grave la adresa ANPC

Război deschis între compania low cost Blue Air și Autoritatea pentru Protecția Consumatorului, care a amendat societatea cu 2 milioane de euro pentru anularea a mii de zboruri. Indiferent de sancțiunea impusă de autorități, compania ar fi ieșit de pe piață anul acesta, susține șeful ANPC. El a precizat că a somat transportatorul să-i despăgubească pe cei 73.000 de pasageri cărora le-au fost anulate zborurile. Compania a anunțat că va contesta amenda în instanță și consideră că acțiunea autorității este ilegală și discriminatorie.

Compania aeriană Blue Air, amendată de Protecția Consumatorului cu două milioane de euro, pentru cele peste 11.000 de zboruri întârziate. Blue Air spune că va contesta amenda

Compania aeriană Blue Air a fost amendată de Protecţia Consumatorului cu două milioane de euro, pentru că, în ultimul an, a anulat peste 11.000 de zboruri. Amenda reprezintă un record, fiind   cea mai mare pe care ANPC a aplicat-o unui operator economic, susține autoritatea. Blue Air spune că va contesta amenda și că ANPC ar fi folosit cifre greșite.

Blue Air, amendată de ANPC pentru anulări repetate ale zborurilor. Compania aeriană: Până acum, nu am primit niciun înscris oficial

Din 30 aprilie 2021 și până pe 14 iunie 2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).  Acestora le corespund 178.405 rezervări pentru care s-au efectuat plăți în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene.