BNR
După facturile la electricitate și încălzire, cei cu rate în euro mai primesc o lovitură. Moneda națională a atins un nou minim istoric față de euro. Economiștii se așteaptă ca leul să piardă din puteri și în perioada următoare. Mai mult, nu exclud ca euro să atingă pragul psihologic de 5 lei până la finele anului. Reprezentanții Băncii Naționale dau însă asigurări că situația este sub control. Ce se ascunde în spatele acestei deprecieri, a explicat la Telejurnal TVR2 Adrian Mitroi, analist economic şi profesor de finanțe comportamentale.
Dobânzi în creştere şi rate mai mari la credite. Economiștii spun că majorarea dobânzilor are legătură directă cu creșterea inflației
Românii care au credite bancare sunt loviţi de două ori. Cei care au luat împrumuturi în euro au de achitat rate mai mari din cauza deprecierii monedei naţionale. Leul a coborât azi la un minim istoric în raport cu Euro. Cursul anunţat de BNR a depăşit 4,93. Şi cei care stau cu chirie trebuie să plătească mai mult. La fel şi clienţii băncilor care au luat credite în lei cu dobândă variabilă. Aceştia însă, din cauza indicelui ROBOR la 3 luni, care a ajuns la cel mai ridicat nivel de la începutul verii. Economiştii se aşteaptă la noi majorări, în principal din cauza inflaţiei.
Economia României recuperează pierderile din perioada de criză
În primele 6 luni ale acestui an, economia României a avut un avans de 6,5%, iar în trimestrul al II-lea de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut. Este un semn că recuperăm pierderile din perioada de criză, cu restricții din cauza COVID, dar nu e cazul să ne entuziasmăm peste măsură, atrag atenția economiștii.
Scumpiri la alimente, facturi și combustibili. BNR: Scumpirile se vor tempera abia la începutul anului viitor
Inflația ia avânt în România. Rata anuală a crescut la 5 la sută în luna iulie, arată cele mai noi date oficiale. De la facturile lunare pentru curent și gaze, plinul de carburant și până la cumpărăturile zilnice, viața românilor a devenit din ce în ce mai scumpă. În timp ce premierul Florin Cîțu spune că aceste creșteri de prețuri sunt temporare, Banca Națională a României estimează că vom putea vorbi despre o temperare abia de anul viitor.
Creşterea preţurilor în România, mai rapidă decât se aşteptau economiştii
Totul se scumpeşte. Creşterea preţurilor este mai rapidă decât se aşteptau şi economiştii. Banca Naţională a anunţat deja că inflaţia va fi mult mai mare decât a estimat iniţial pentru acest an şi anul viitor. Sunt tot mai mulţi factori care provoacă scumpiri, de la pandemie, la schimbările climatice. Dar creşterile din toamnă NU vor fi foarte mari, transmite Mugur Isărescu.
Rata anuală a inflației ar putea să mai crească mai mult decât s-a anticipat anterior
Rata anuală a inflației ar putea să mai crească pe termen scurt mai mult decât s-a anticipat anterior, conform Băncii Naţionale a României. Iar acest lucru va scădea puternic venitul real al populației
Inflația a crescut în iunie la 3,9 la sută. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică, combustibilii şi tutunul
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,9% în luna iunie 2021, de la 3,8% în mai, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,71%, mărfurile alimentare cu 2,17%, iar serviciile cu 1,59%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Euro a atins vineri un nou maxim istoric în raport cu leul. Cursul afişat de BNR: 4,9281
Leul s-a depreciat, vineri, cu 0,13 bani (0,03%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,9281 lei/euro.
BNR lansează o monedă din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia
Banca Naţională a României lansează miercuri în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia.

