BNR, cu ochii pe profiturile bancherilor. Oficialii BNR cer băncilor să crească creditele performante și nu dobânzile

Profiturile record de peste 1,2 miliarde de euro obținute de bănci anul acesta stârnesc îngrijorarea oficialilor BNR. Economiștii băncii centrale se tem că majorarea dobânzilor și a comisioanelor îi vor pune pe mulți români în imposibilitatea de a plăti ratele. Riscul de neplată a creditelor a devenit unul dintre "riscurile sistemice severe" la adresa stabilității financiare a țării.

Efectele noilor norme BNR pentru credite. Calculele ratelor maxime în funcție de veniturile familiilor care se împrumută

Cine are în plan să-și cumpere o casă sau mașină cu credit bancar ar trebui să se grăbească. De la anul, s-ar putea să nu mai îndeplinească toate condițiile băncii, pentru că BNR a decis să modifice gradul de îndatorare. Astfel, sumele pe care românii le pot împrumuta vor fi mai mici. Cei mai afectaţi vor fi aceia care au venituri mici. Creditarea în ansamblu va frâna, dar BNR nu crede că acest lucru va avea un impact semnificativ asupra creşterii economice a ţării.

BNR limitează gradul de îndatorare: 40% din venitul net pentru creditele în lei, 20% pentru valută. Noul regulament, în vigoare de la 1 ianuarie 2019

Banca Națională a României a luat măsuri prin care românii să obțină mai greu un credit. A fost limitat gradul de îndatorare: 40% din venitul net la creditele în lei și 20% la cele în valută. De peste 10 ani, nu a existat un astfel de prag. Vor fi afectate atât creditele ipotecare, cât și cele de consum. Noul regulament nu va fi aplicat celor care au făcut solicitări de credit înainte 1 ianuarie 2019.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: Inflația va reveni în ținta noastră

Scade inflaţia, dar şi creşterea economică. Banca Naţională a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru anul acesta şi pentru anul viitor. Prudenţa consumatorilor va frâna însă creşterea economică. Mugur Isărescu se aşteaptă la un avans apropiat de 4% în acest an.

BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 2,50%

În şedinţa de luni a CA al BNR, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.