Mii de oameni din Caraș-Severin nu beneficiază de asistență medicală

Situaţie disperată pentru mii de oameni din Caraş-Severin. Este vorba de peste 8000 de locuitori care nu beneficiază de asistentă medicală, iar situația dificilă în care se află durează de mulți ani. Deși muncesc și plătesc statului contribuții mari pentru sănătate, nu au nici măcar medic de familie.

Copilul mort în spitalul privat din Capitală a făcut șoc hemoragic. Părinții, devastați de durere, își înmormântează copilul

Concluzie devastatoare în cazul lui Ştefan, copilul care a murit în urma unei operații de hernie inghinală, făcută la un spital privat. Un şoc hemoragic l-a răpus pe băieţelul de un an si 10 luni. Părinţii, devastaţi de durere, îl înmormântează astăzi pe cel mic. Iar procurorii au ridicat documente de la spitalul privat şi de joi vor începe audieri în acest caz.

Tot mai mulți tineri cad victime accidentelor vasculare cerebrale

Lipsa activităților sportive, regimul alimentar haotic și stresul ne expun în fața acestei afecțiuni necruțătoare. 21% dintre decesele înregistrate în România sunt cauzate de accidente vasculare cerebrale. Anual, aproape 70.000 de oameni suferă un accident vascular cerebral.

Fetiță cu dizabilități, bătută de o îngrijitoare într-un centru de plasament din Olt

Cruzime fără margini la un centru de plasament din Olt. O fetiță cu dizabilități a fost bătută de o îngrijitoare. O altă angajată a ajutat-o pe agresoare fără nicio remușcare. Scena a fost filmată de un alt copil care locuia în casa de tip familial, iar imaginile au fost postate pe internet. Direcția pentru Protecția Copilului face acum o anchetă. Cele două angajate sunt cercetate de polițiști pentru loviri și alte violențe, iar până la finalizarea investigației au fost suspendate. Atenție, sunt imagini cu puternic impact emoțional!