Boboteaza
O tânără a prins luni una dintre cele trei cruci aruncate în mare de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, în cadrul slujbei de Bobotează, dar obiectul i-a fost smuls din mână de un alt înotător, care l-a adus la țărm. "Şi crucea de Bobotează a ajuns să se fure", a subliniat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Eugen Tănăsescu, după evenimentul care a fost urmărit de credincioșii adunați pe faleza Cazinoului din Constanţa.
10.000 de credincioși au participat la slujba de Bobotează de la malul mării
Credincioșii din toată țara au celebrat una dintre cele mai mari sărbători religioase de la început de an: Boboteaza. Cu mic cu mare au participat la slujbele oficiate cu această ocazie și au luat agheasmă, apa sfințită care îi păzește de rele. Ca în fiecare an, la Constanța, procesiunea și slujba de sfințire a apei au fost impresionante, deși vremea a fost foarte rece.
Creștinii sărbătoresc Botezul Domnului: Boboteaza la ortodocși, Epifania la catolici
Creștinii celebrează Botezul Domnului, în amintirea zilei când Mântuitorul a fost botezat, în râul Iordan, de proorocul Ioan şi când Sfânta Treime s-a arătat lumii pentru prima dată. În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apelor.
Pregătiţi de Bobotează la malul mării. Arhiepiscopul Tomisului a sfințit 150 de tone de apă
La malul mării au început slujbele dedicate Bobotezei. Sute de enoriaşi s-au adunat la Catedrala Sinţii Petru şi Pavel unde au fost sfințite 150 de tone de apă. Agheazma va fi oferită credincioșilor luni.
Tradiții păstrate cu sfințenie de Bobotează
În nordul Moldovei, zilele acestea, localnicii dintr-o comună nemțeană pregătesc Crucea de Bobotează. Temperaturile ridicate din ultimele zile le-au dat emoţii. Până la urmă, iazul a înghețat și crucile sunt gata. Și la malul Dunării pregătirile pentru marea sărbătoare sunt în toi. Nu una, ci două cruci de gheaţă vor fi sfinţite luni de Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Pregătiri pentru Bobotează. La malul mării se vor sfinți 150 de tone de apă
S-a lăsat frigul, au început şi pregătirile pentru Bobotează. La malul mării se vor sfinți 150 de tone de apă, iar două sute de mii de sticle cu agheasmă vor ajunge în casele credincioșilor. Voluntarii au început deja să pună etichetele pentru aghiazma care va fi sfinţită şi împărţită credincioşilor în ziua botezului Domnului.
Obiceiuri de Bobotează. Sărbătoarea hâzilor, într-un sat din Bistrița-Năsăud
Boboteaza încheie sărbătorile de iarnă, iar în satul Chintelnic din Bistriţa-Năsăud, ajunul a fost marcat de sărbătoarea hâzilor, adică a urâților satului. Un fel de carnaval rural menit să sperie şi să alunge duhurile rele din sat. Obiceiul este vechi, dar este pe cale de dispariţie pentru că în fiecare an tot mai puţini sunt cei care respectă această tradiţie.
Tradiții de Bobotează. La Brăila, crucea de lemn, recuperată din apă de un tânăr de 19 ani
Mii de credincioşi au asistat la Bobotează pe malul mării, dar şi al Dunării. În Brăila, un tânăr de 19 ani a fost cel mai rapid înotător, dintre cei 6 înscrişi în cursă, şi a recuperat crucea de lemn. Pentru isprava sa a primit 15 mii de lei din partea Arhiepiscopiei şi primăriei.
6 ianuarie, Boboteaza. De sărbătoarea Botezului Domnului se sfinţesc toate apele
Sărbătoarea reaminteşte botezul Mântuitorului în apa Iordanului şi, împreună cu ziua Sfântului Ioan, celebrată o zi mai târziu, marchează sfârşitul sărbătorilor dedicate Naşterii lui Iisus Hristos. În această zi, catolicii sărbătoresc Epifania, adică anunţul naşterii lui Iisus Hristos regilor magi, veniţi să-l vadă pe pruncul abia născut.

