Demisii în lanț în urma accidentului de autocar din Bulgaria, în care au murit 17 oameni. Trei miniștri au renunțat la portofoliu: Ne asumăm întreaga responsabilitate politică

Trei miniştri bulgari au demisionat, vineri, la o săptămână după gravul accident de autocar în care au murit 17 oameni, relatează agențiile internaționale de presă. Bilanțul deceselor în urma accidentelor rutiere din Bulgaria este cel mai mare din Uniunea Europeană, după România.

Bulgaria a început oficial preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Polițiștii au protestat, nemulțumiți de salariile mici

Bulgaria și-a început, astăzi, oficial, mandatul de 6 luni al președinției rotative a Uniunii Europene. Colegiul comisarilor europeni a avut discuții cu miniștrii bulgari, iar președintele comisiei, Jean Claude-Juncker s-a întâlnit cu președintele și cu premierul Bulgariei. La Sofia se află și trimisul special al TVR, Lucian Pîrvoiu.

Reuniune interguvernamentală la Varna. Mihai Tudose: "Am convingerea că, în maximum un an, România și Bulgaria sunt în spațiul Schengen"

La Varna a avut loc, marți, a patra întâlnire bilaterală România-Bulgaria. În cadrul conferinței de presă comune, premierul Mihai Tudose s-a arătat încrezător că cele două țări vor fi în spațiul Schengen în maximum un an de zile. "România și Bulgaria oferă Uniunii Europene una dintre cele mai securizate poliții de frontieră", a subliniat șeful Executivului de la București.

Negocieri dificile în Bulgaria pentru formarea guvernului

Pe bulgari îi aşteaptă negocieri complicate pentru formarea viitorului guvern. Forţele de dreapta au câştigat cele mai multe voturi în alegerile anticipate de ieri, dar nu au majoritatea. Şi pentru a scăpa de socialişti - plasaţi pe locul al doilea - trebuie să se alieze cu o coaliţie de partide naţionaliste.