Bookfest
Cea de-a treia carte a președintelui Klaus Iohannis, "EU.RO – Un dialog deschis despre Europa", va fi lansată în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest miercuri, începând cu ora 18.00. Lansarea este marcată de dezbaterea "Cartea și Europa", la care vor participa, alături de șeful statului, Iren Arsene Mate și Mircea Vasilescu.
Scriitorul israelian Etgar Keret, un maestru al prozei scurte, și-a lansat două volume de povestiri în română
Etgar Keret este unul din cei mai populari şi reprezentativi scriitori israelieni de azi. E un maestru al prozei scurte. Ne-a vizitat la Bookfest, unde şi-a lansat două volume de povestiri. E şi autor de benzi desenate şi scenarist de film. Cititorii au stat la coadă ca să obţină unul dintre celebrele sale autografe.
Lansări-surpriză la Bookfest. Final de târg cu autori recunoscuţi pe plan internaţional sau aflaţi la debut
Pasionaţii de lectură au avut parte de un regal în ultima zi a târgului de carte Bookfest din Capitală. Autori recunoscuţi la nivel internaţional, savanţi şi scriitori care speră să cucerească publicul şi-au lansat volumele în faţa cititorilor. A fost şi o lansare plină de mister.
1 iunie printre cărți. Volumele de aventură, poezii și SF, preferatele copiilor la Bookfest
Cărţi de literatură ştiinţifico-fantastică, de poezii şi de aventură. Sunt doar câteva dintre preferatele copiilor care astăzi, de ziua lor, şi-au ales cadouri de la cel mai mare târg de carte deschis în Capitală. Chiar dacă s-au născut în era tehnologiei şi sunt înconjuraţi de gadget-uri, foarte mulţi sunt nerăbdători să păşească pe tărâmuri imaginare prin intermediul cărţilor.
COOLTURA Bookfest - mai mare, mai agreabil de vizitat. Nume puternice, teme de actualitate, lansări pe bandă rulantă
Salonul de carte Bookfest se pregătește pentru punctul culminant, sfârșitul de săptămână, când sunt programate cele mai multe lansări cu vedete literare. Se ține anul acesta într-un pavilion nou la Romexpo, mai mare, așa că târgul e mai aerisit și mai confortabil pentru vizitatori. Sunt reduceri care contează când iți faci plinul de cărți, două accente ofertă pentru copii și cărțile legate cumva de centenarul Marii Uniri.
Klaus Iohannis: O gospodărie alocă sub 1% din buget pentru achiziția de cărți. E nevoie de o politică pentru a crește interesul pentru carte
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut miercuri, la deschiderea Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a XIII-a, că România are nevoie de o politică menită să crească interesul pentru carte, să încurajeze lectura și a atras atenția că o gospodărie alocă sub 1% din buget pentru achiziția de cărți.
Bookfest și-a deschis astăzi porțile, cu peste un milion de titluri
'Pentru a vindeca lipsa de educaţie avem ca unic vaccin cartea! Iar unii refuză să îşi vaccineze copiii!' - este una dintre concluziile dezbaterii de astăzi din deschiderea Târgului de carte Bookfest. Un îndemn către lectură l-a dat şi preşedintele Klaus Iohannis, care a spus că nicio postare pe Facebook sau pe alte reţele de socializare nu poate înlocui o carte. 'Citiţi orice, dar citiţi' - a spus preşedintele.
Târgul de carte Bookfest a ajuns la final. 100.000 de vizitatori
A fost ultima strigare la Bookfest, cu reduceri pe măsură. Vedetele zilei au fost cărţile la câţiva lei, extrem de căutate în ultima zi a târgului de carte. A fost o adevărată vânătoare în căutarea volumelor preferate. Iar autorii care şi-au lansat cărţile astăzi au dat autografe până târziu.
"Jurnalul" lui Ion Raţiu, scris în exil, lansare la Bookfest
A apărut primul volum al unui jurnal excepţional, ţinut de Ion Raţiu începând cu anul 1940. Cartea e lansată astăzi, la Bookfest. Jurnalul, ţinut toată viaţa sub cheie, a fost scris de Ion Raţiu în exil şi, nu de puţine ori, a fost căutat şi de Securitate. Până la mijlocul anilor '50, tânărul Ion Raţiu credea că regimul comunist era temporar.

