Patriarhia cere permisiunea să oficieze slujbele în biserici

Biserica Ortodoxă Română a cerut autorităților să permită organizarea slujbelor în interiorul lăcășurilor de cult. Ministrul Sănătății spune însă că abia după 1 iulie ar putea fi luată o decizie, în funcție de evoluția îmbolnăvirilor. În acest moment, slujbele se oficiază doar în aer liber.

Reguli privind accesul în lăcașele de cult. Maximum 16 persoane la slujbele în interior, obiectele care intră în contact cu credincioşii trebuie dezinfectate după fiecare utilizare. Poziția BOR

Ordinul pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase a fost publicat, vineri seara, în Monitorul Oficial, una din prevederile importante fiind aceea că la slujbele desfăşurate în interiorul bisericilor pot participa maximum 16 persoane.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și legenda balaurului

Este prăznuit în fiecare an la 23 aprilie atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Catolică. Imaginea sa este asociată cu vitejia nemărginită şi credinţa în biserica creştină, până la sacrificiul suprem, deşi istoria vieţii sale este destul de puţin cunoscută şi de-a lungul timpului au apărut multe legende avându-l ca erou şi tradiţii sau obiceiuri populare.

Sfintele Paști au fost pregătite. Credincioșii le vor primi acasă, de la voluntari

În acest an, Sfintele Paști vor ajunge mai devreme în casele credincioșilor. Prescurile, care în mod normal erau sfințite și oferite în noaptea de Înviere, au fost pregătite de azi. Pentru că regulile sunt stricte, preoții au oficiat în Joia Mare rugăciuni speciale pentru binecuvântarea pâinii si, de mâine dimineață, clerici și voluntari le vor duce creștinilor acasă.

Purtătorul de cuvânt al BOR: Acordul cu MAI respectă toate reglementările stării de urgență în vigoare. Cristian Pîrvulescu: Ar fi normal ca ministrul care a avut o asemenea inițiativă să își asume responsabilitatea

Înainte de declarația șefului statului, când începuse deja să fie contestat acordul prezentat aseară de ministrul de Interne, purtătorul de cuvânt al BOR transmitea pentru TVR că înțelegerea respectă toate reglementările stării de urgență în vigoare iar gestul Poliției Române e unul de civilitate creștină, pentru care: "toți cetățenii ortodocși ai acestei țări își exprimă tăcut recunoștința. Mai puțin ideologii anticreștini mereu de serviciu.”

UDMR solicită anularea acordului dintre MAI şi Biserica Ortodoxă Română privind sărbătorile de Paşte. Relaxarea restricțiilor, extrem de periculoasă

UDMR solicită premierului Ludovic Orban să ceară ministrului de Interne anularea acordului dintre MAI şi Biserica Ortodoxă Română privind sărbătorile de Paşte, susţinând că Marcel Vela "ignoră" starea de urgenţă declarată de şeful statului, măsurile de sănătate publică impuse de propriul Guvern şi pune, astfel, "în pericol" toată ţara şi siguranţa populaţiei.