Boris Johnson
Londra a mai indicat astfel că va acorda un ajutor de 100 de milioane de dolari (91,4 milioane de euro) guvernului ucrainean, prin intermediul Băncii Mondiale, "pentru a atenua presiunile financiare create de invazia neprovocată şi ilegală a Rusiei" şi pentru a permite statului ucrainean să continue să funcţioneze. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul britanic Boris Johnson.
Planul în 6 puncte al lui Boris Johnson pentru oprirea liderului de la Kremlin. "Putin trebuie să eșueze și trebuie să fie văzut că eșuează în acest act de agresiune"
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, va întocmi un plan de acțiune în 6 puncte pentru a asigura "ratarea ambițiilor" lui Vladimir Putin, potrivit unui comunicat al Downing Street, citat de CNN. Planul va fi discutat săptămâna viitoare, cu liderii din Europa și din Canada.
Premierul Boris Johnson îl compară pe Vladimir Putin cu președintele sârb Slobodan Milosevic
Prim-ministrul britanic Boris Johnson l-a comparat vineri pe preşedintele rus Vladimir Putin cu omologul său sârb Slobodan Milosevic, care a murit într-o celulă înainte de încheierea procesului său în faţa justiţiei internaţionale pentru genocid şi crime de război, transmite AFP.
Președintele Klaus Iohannis a participat la videoconferința organizată de Joe Biden cu partenerii din NATO
Președintele României, Klaus Iohannis, a participat luni, 28 februarie 2022, la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la o nouă rundă de consultări în format restrâns cu lideri globali aliați și ai instituțiilor multilaterale, în contextul desfășurării agresiunii militare nejustificate și ilegale a Federației Ruse împotriva Ucrainei, anunță Administrația Prezidențială.
Boris Johnson: Marea Britanie va impune cel mai mare și mai sever pachet de sancțiuni economice pe care Rusia le-a văzut vreodată
Marea Britanie va impune „cel mai mare și mai sever” pachet de sancțiuni economice „pe care Rusia le-a văzut vreodată”, a anunțat joi seara premierul Boris Johnson, citat de The Guardian.
"De la restricţii guvernamentale la responsabilitate personală". Carantina nu va mai fi obligatorie în Anglia pentru cei depistaţi pozitiv la COVID-19, anunță premierul britanic Boris Johnson
Englezii testaţi pozitiv la coronavirus nu vor mai fi obligaţi să intre în carantină de joi, a anunțat premierul Boris Johnson, citat de dpa.
Reacții după decizia Rusiei de a recunoaşte independenţa teritoriilor separatiste ucrainene. UE: Este o „încălcare flagrantă a dreptului internaţional”
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni seară decretul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei. Liderii UE spun că este o „încălcare flagrantă a dreptului internaţional” şi vor reacţiona „ferm”. Şi "Aliaţii cer cu insistenţă Rusiei, în termenii cei mai puternici, să aleagă calea diplomaţiei, să renunţe imediat la întărirea militară masivă din Ucraina şi din jurul Ucrainei şi să-şi retragă forţele în conformitate cu obligaţiile şi angajamentele sale internaţionale"
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson: Rusia plănuiește cel mai mare război din Europa din 1945 încoace
Dovezile arată că Rusia plănuiește "cel mai mare război din Europa din 1945", a declarat Boris Johnson într-un interviu pentru BBC. "Toate semnele indică faptul că planul a început deja, în multe privințe". Același avertisment a fost lansat și de vicepreședintele SUA, Kamala Harris, la Conferința de securitate de la Munchen. Potrivit lui Johnson, datele obținute de serviciile de informații arată că Rusia intenționează să lanseze o invazie și să încercuiască Kievul.
Ultimele evenimente în criza ucraineană: Germania creditează Ucraina, Boris Johnson îndeamnă la negocieri. Serghei Lavrov: În această etapă, aș sugera continuarea dialogului
Rusia ar putea ataca Ucraina în orice moment, afirmă americanii și britanicii. Între timp, cancelarul german a mers astăzi la Kiev și se va deplasa mâine la Moscova, într-o nouă încercare de a detensiona situația. Este încă timp pentru dialog, consideră și șeful diplomației ruse, care l-a sfătuit pe Vladimir Puțin să nu abandoneze negocierile.

