Lacrimi, regrete, declarații de dragoste, accente acide. Emoție la Bruxelles, la votul Acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Farage: "Iubim Europa. Doar că urâm Uniunea Europeană"

Momente istorice în Parlamentul European, unde plenul a aprobat acordul de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. A fost un gest simbolic, o formalitate, dar cu mare încărcătură emoţională. Cu 621 de voturi "pentru", 49 "împotrivă" şi 13 abţineri, parlamentarii europeni au aprobat Acordul de retragere a Marii Britanii din Uniune. Nu au lipsit declarațiile de dragoste și lacrimile. "Nu vom fi niciodată departe", le-a spus preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, eurodeputaților britanici.

#BrexitDarRamanCuTine | Turismul în Marea Britanie după ieșirea din Uniunea Europeană

Dacă vreți să mergeți în vacanță sau în interes de serviciu în Marea Britanie, anul acesta, condițiile rămân neschimbate, deși Regatul Unit va ieși oficial vineri din Uniunea Europeană. Analiștii din turism fac însă scenarii cu privire la consecințele pe termen mediu și lung. De modul în care guvernul britanic va gestiona această plecare vor depinde atât accesul străinilor în Marea Britanie, cât și prețurile serviciilor.

#BrexitDarRamanCuTine | Guvernul a depus deja primul proiect de lege post-Brexit

Britanicii încep în forţă noua lor viață post-Brexit; deși, formal, divorțul de Uniunea Europeană are loc vineri, la miezul nopții, Guvenul a depus deja primul proiect de lege pentru modificarea legislației privind pescuitul. E o problemă delicată, tinând cont că britanicii au fost mereu nemulțumiți că pescarii din alte țări ale Uniunii puteau prinde peşte în apele teritoriale ale Regatului.

#BrexitDarRamanCuTine | Clipe istorice din Parlamentul European

Deputații britanici părăsesc Parlamentul European. Unii își fac încă bagajele, alții defilează în fața camerelor de luat vederi, în semn de rămas bun. O despărțire cu aromă dulce-amară, despre care aflăm mai multe din reportajul realizat în EXCLUSIVITATE de Lucian Pîrvoiu.