Reguli noi pentru rezidența în Marea Britanie. Cererea obligatorie pentru europeni costă 65 de lire sterline, după Brexit

Marea Britanie a prezentat noile reglementări pentru cetățenii europeni care vor să rămână în Regat după Brexit. Românii reprezintă a doua comunitate din Marea Britanie, deci vor trece prin acest filtru. Cererea pentru obținerea noului statut de "stabilit în Marea Britanie" va costa 65 de lire sterline. Procedurile încep în toamnă, anunță guvernul de la Londra.

Brexitul nu îi va afecta pe românii din Regat. Negrescu:Vor avea aceleași drepturi și după ce Marea Britanie va părăsi comunitatea europeană

Românii care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie vor fi trataţi ca orice alt cetăţean european, fără nicio discriminare, ne asigură ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Invitat la emisiunea "LUMEA AZI", Victor Negrescu a explicat care va fi statutul românilor în Regat atât în perioada de tranziţie, cât şi după ce acesta va părăsi clubul comunitar.

Protest inedit al pescarilor din Marea Britanie

Pescarii nu sunt de acord cu înțelegerea la care s-a ajuns cu Uniunea Europeană în privința pescuitului. Și dacă vă era dor de Nigel Farage, da, cel care a mințit cu nerușinare în campania pentru Brexit, ei bine omul a înviat. El este unul dintre inițiatorii protestului inedit.

Provocări strategice la Munchen. Marea Britanie și UE ar trebui să semneze un nou tratat de securitate post Brexit

Marea Britanie şi Uniunea Europeană ar trebui să semneze un nou tratat de securitate post Brexit. Declaraţia a fost făcută la Conferinţa de Securitate de la Munchen de premierul Theresa May. Pe aceeaşi linie a fost şi preşedintele Comisiei Europene, care afirmă că negocierile privind comerţul şi alte probleme ce ţin de divorţ nu trebuie amestecate cu cele de securitate. La Munchen s-a discutat şi despre credibilitatea Statelor Unite în acest moment.

Reforma UE și Brexitul. Președintele Comisiei Europene respinge ideea creării unui superstat european

Președintele Comisiei Europene respinge ideea creării unui superstat european. El a răspuns astfel unor susținători ai Brexitului, care l-au criticat pentru opiniile sale federaliste. Între timp, ministrul britanic de externe îndeamnă Londra să se bucure de avantajele economice pe care le poate aduce Brexitul și declara că imigranții calificați sunt bineveniți.