5 milioane de cărţi electronice de identitate vor fi plătite prin PNRR. Copiii pot primi documentul chiar de la naștere

Şeful Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestorul de poliţie Cătălin Giulescu, a declarat, marţi, că minimum cinci milioane de cărţi electronice de identitate vor fi suportate din fonduri alocate prin PNRR. Părinţii vor putea primi cărți de identitate electronice pentru copiii lor, încă de la naştere, ceea ce va facilita circulaţia în Uniunea Europeană.

Cărțile de identitate electronice ale românilor vor fi eliberate până la sfârșitului anului, gratuit. Adresa și data nașterii nu vor apărea pe buletin

Autoritățile pregătesc noi modificări legate de cărțile electronice de identitate. Opt milioane și jumătate de români ar urma să beneficieze gratuit de un astfel de document care va înlesni călătoriile în Uniunea Europeană. Statul român primește fonduri europene prin Programul de Redresare și Reziliență special pentru acest obiectiv. Pe așa numitele buletine cu cip NU vor mai apărea adresa de domiciliu și nici data nașterii.

Cărți electronice de identitate pentru copiii sub 14 ani, la solicitarea părinților

Copiii care au sub 14 ani pot avea cărţi electronice de identitate. Acestea sunt opţionale şi vor fi eliberate la solicitarea părinţilor, după 1 august 2021. De la această dată vor fi în circulaţie cinci tipuri de documente de identitate. Românii vor putea să opteze pentru cartea de identitate simplă sau cea electronică. Atenţie însă! doar varianta electronică poate fi folosită şi ca document de călătorie în spaţiul Uniunii Europene.