busola strategica
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat astăzi că nu vede nicio problemă ca Federaţia Rusă sau orice altă parte să viziteze baza militară de la Deveselu, dar a evocat, în context, principiul reciprocităţii.
Radar Geopolitic - Situația din Ucraina. Cod roșu pe agenda diplomatică internațională
Este o nouă săptămână extrem de tensionată. SUA și NATO au trimis Moscovei răspunsuri scrise la cererile Rusiei privind garanțiile de securitate. Anunțurile au fost făcute de șeful diplomației americane și de secretarul general al NATO, ca parte a negocierilor pentru evitarea unei escaladări militare ruse împotriva Ucrainei. Antony Blinken a declarat că nu va exista nicio schimbare în politica ușilor deschise privind NATO. Suntem pregătiți să ascultăm preocupările Rusiei, a apreciat Jens Stoltenberg. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a acordat TVR un interviu în exclusivitate pe această temă, în cadrul emisiunii Radar Geopolitic, realizată de Loara Ștefănescu.
Rusia nu e mulțumită de răspunsurile Statelor Unite și NATO, dar lasă ușa deschisă pentru dialog. Propunerile au ajuns la președintele Vladimir Putin
Rusia nu e mulțumită de răspunsurile Statelor Unite și NATO la garanțiile de securitate cerute, dar Kremlinul consideră că este totuși loc pentru dialog. Conținutul acestor documente încă nu a fost dat publicității, însă șeful diplomației americane și secretarul general NATO au spus că rămâne valabilă politica ușilor deschise a Alianței, care nu își va compromite principiile de bază.
NATO, noi garanții de securitate pentru România. Experți francezi în țara noastră. Documentul transmis de Alianță Moscovei nu se referă la vizite reciproce la obiective militare - EXCLUSIV TVR
România primește noi garanții de securitate din partea NATO, pe fondul tensiunilor în creștere dintre Rusia și Ucraina. Secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană, a declarat în exclusivitate jurnalistei TVR Loara Ștefănescu că NATO a trimis Moscovei un plan cu reguli pentru câștigarea încrederii între cele două părți. Documentul, spune Geoană, nu se referă și la vizite reciproce la obiective militare. Între timp, experți francezi au venit în România pentru a pregăti terenul în cazul în care trupele promise de Emmanuel Macron vor sosi în țara noastră.
Cancelarul german Olaf Scholz va fi primit de președintele Joe Biden la Casa Albă pe 7 februarie
Cancelarul german Olaf Scholz va fi primit de preşedintele SUA, Joe Biden, pe 7 februarie, fiind de aşteptat ca cei doi lideri să discute despre tensiunile actuale dintre Rusia şi Ucraina, a anunţat astăzi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, potrivit Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
Șefa diplomației germane justifică refuzul Berlinului de a trimite armament Ucrainei: "Cine discută nu trage". Vitali Klitschko: "După căști militare, ce vor mai trimite, perne?"
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a justificat joi refuzul ţării sale de a trimite Ucrainei armament pentru apărarea de agresiunea rusă, informează dpa.
Purtător de cuvânt al MAE rus: Chiar și gândul ca între Rusia și Ucraina să izbucnească un război este "inacceptabil". "Tensiunile militare s-ar diminua dacă NATO şi-ar retrage forţele din ţările est-europene"
Chiar şi gândul ca între Rusia şi Ucraina să izbucnească un război este "inacceptabil", a spus astăzi un purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, în seria recentelor declaraţii oficiale menite să liniştească temerile privind o iminentă invazie rusă, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Moscova îndeamnă Chișinăul să evite "declarațiile discutabile" despre rolul Rusiei în Transnistria
Moscova îndeamnă conducerea Republicii Moldova să se concentreze pe soluţionarea problemelor din relaţiile bilaterale şi pe conferirea unei dinamici pozitive procesului de reglementare în Transnistria, în loc să critice prezenţa forţelor de menţinere a păcii în regiune, a declarat astăzi directorul-adjunct al Departamentului pentru informaţie şi presă al Ministerului de Externe rus, Aleksei Zaiţev, informează TASS.
O echipă tehnică franceză evaluează în România punerea în aplicare a opţiunii preşedintelui Macron de întărire cu trupe a flancului estic NATO
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a examinat astăzi, împreună cu ministrul francez al Apărării, Florence Parly, aflată în vizită în România, datele despre securitatea pe flancul estic şi posibilitățile de cooperare franco-române în domeniul securităţii şi apărării.

