Percheziții într-un dosar de proxenetism și cămătărie. Mai multe persoane sunt bănuite că ar fi înlesnit practicarea prostituției în sectorul 5 și în alte localități din țară

În această dimineață, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 24 Poliție pun în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov și Vâlcea, precum și 39 de mandate de aducere, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și cămătărie.

Percheziţii la interlopi. Petre Geamănu, fratele lui Sandu Geamănu, şi luptătorul K1, Eugen Preda, duşi la audieri la DIICOT într-un dosar de cămătarie şi santaj

Percheziţii la capi ai lumii interlope. Petre Geamănu, fratele lui Sandu Geamănu, şi luptătorul K1, Eugen Preda, au fost duşi la audieri la DIICOT într-un dosar de cămătarie şi santaj. Potrivit procurorilor, gruparea celor doi cerea taxă de protecţie de la dezvoltatorii imobiliari din cartierul Militari.

40 de familii din Mureș, subjugate de cămătari

Trei cămătari au ajuns după gratii pentru că au reușit, susțin procurorii DIICOT, să subjuge 40 de familii din Mureș. Oamenii au făcut împrumuturi repetate pe care nu le-au mai putut achita, iar cămătarii le-au propus să cedeze alocațiile și ajutoarele sociale pentru a-și achita datoriile. Ca să facă rost de bani, mulți și-au trimsi copiii la cerșit.

Directorul piețelor din Timișoara, audiat ca martor într-un dosar de trafic de cocaină și cămătărie, în care s-au făcut 9 arestări. Dosarul, întocmit după ce un bărbat a fost sechestrat și bătut

Fostul consilier al primarului Timişoarei și actualul director al Piețe SA, Ionuț Nasleu, a fost audiat joi seară la sediul DIICOT Timiș, în calitate de martor, într-un dosar de trafic de cocaină şi cămătărie. Între timp, 9 membri ai rețelei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.