Persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie nu pot candida în funcţii publice

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, două iniţiative legislative care prevăd interdicţia de a candida şi a fi alese în funcţiile de senator, deputat, respectiv de primar, preşedinte al Consiliului judeţean, consilier judeţean, consilier local pentru persoanele care au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea.

Salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor CJ vor fi majorate, au hotărât deputații. Creşterea salariilor parlamentarilor - eliminată

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de aprobare a OUG 115/2022, aprobând un amendament care prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor. S-au înregistrat 168 voturi "pentru", 79 "contra" şi 4 abţineri. USR va contesta la CCR legea. Dacă judecătorii o vor declara constituțională, din noiembrie, 400.000 de aleși locali și cei din aparatul lor administrativ vor avea salarii mai mari.

Deputații au dezbătut moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei. Virgil Popescu: Moţiunea este un ghiveci românesc, condimentat cu minciuni, exagerări şi o aromă inconfundabilă de panică

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut marți moţiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu, votul urmând să fie dat miercuri. Potrivit lui Virgil Popescu, moţiunea este pregătită ca "un ghiveci românesc cu legume", condimentat cu "minciuni", "exagerări" şi o "aromă inconfundabilă de panică".