Camera Reprezentanţilor
Camera Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite va trebui să se pronunţe luni sau marţi asupra unei rezoluţii prin care i se solicită vicepreşedintelui Mike Pence să îl demită pe Donald Trump din funcţie, notează AFP şi Reuters.
Democrații au câștigat alegerile senatoriale din Georgia și preiau controlul asupra Congresului
Democratul Jon Ossoff a câştigat miercuri alegerile pentru Senat desfăşurate în Georgia, oferind astfel democraţilor controlul asupra Senatului SUA.
Președintele Trump consideră o farsă procedura demiterii
Președintele american Donald Trump a ajuns în Senat, unde a avut loc joi seară etapa depunerii jurământului în fața președintelui Curții Supreme. Procesul de impeachment va fi reluat marți.
Donald Trump cere audierea directă a activistului pentru integritate, sugerând că acesta nu există
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut luni după-amiază audierea directă a activistului pentru integritate care a făcut sesizarea ce a generat ancheta Camerei Reprezentanţilor, sugerând că persoana nici măcar nu există, deoarece este vorba de o "înşelătorie".
Tensiunile Trump - Congres, tot mai acute. Casa Albă refuză să coopereze la ancheta iniţiată de Camera Reprezentanţilor
În scandalul Ucraina, dintre preşedintele Trump şi Congresul american, războiul e deja declarat. Aşa că nu a mirat pe nimeni ultimul anunţ făcut de Casa Albă - şi anume refuzul de a coopera la ancheta iniţiată pentru o eventuală procedură de destituire a preşedintelui, pe motivul lipsei de legitimitate.
SUA: Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor lansează o anchetă privind suspiciuni legate de Donald Trump
Comisia Juridică a Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, condusă de democraţi, a lansat luni o amplă anchetă în legătură cu preşedintele Donald Trump, și a cerut unui număr de peste 80 de organizaţii şi persoane, printre care doi fii ai miliardarului, Eric şi Donald Jr., şi ginerele preşedintelui, Jared Kushner, să-i furnizeze documente, transmit agențiile internaționale, citate de Agerpres.
LUMEA AZI Reacție în lanț în SUA. Blocajul din administrație îi afectează și pe cei care nu sunt angajați federali
Războiul președintelui Trump cu majoritatea democrată din Camera Reprezentanților blochează de aproape o lună activitatea guvernului. Președinta Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, atrage atenția că dacă bugetul rămâne blocat, siguranța președintelui va fi în pericol în timpul Discursului privind Starea Națiunii, pentru că și serviciile secrete, care asigură paza liderului de la Casa Albă, nu și-au primit banii. Diplomatul Eugen Șerbănescu a explicat, la Lumea Azi, ce înseamnă acest blocaj administrativ.
Blocajul guvernamental din SUA: Cel mai lung 'shutdown' din istoria Statelor Unite
Blocajul parţial al administraţiei americane, din cauza disputei între Congres şi preşedintele Donald Trump, a intrat sâmbătă în a 22-a zi. Este cel mai lung 'shutdown' din istoria Statelor Unite, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Funcţionarii americani au rămas fără lefuri din cauza blocajului federal
800 de mii de angajați din administrația americană nu și-au primit lefurile, vineri, din cauza blocajului federal. Disperați că nu își iau banii, funcționari și alți salariați ai statului american au ieșt în stradă să protesteze.

