Maraton de vaccinare în Bucureşti. Imunizarea se face în șase centre cu program non-stop. Sunt disponibile toate tipurile de vaccin și nu este nevoie de programare

Românii stau din nou la coadă la vaccinare. Trei zile și trei nopți, în șase locații din București, este organizat un maraton. Deja este record de vaccinări în această zi - aproape 180 de mii! Oamenii sunt îngrijorați, speriați, dar și forțați de restricții să se imunizeze. Cu boala nu este de glumit - o spun medicii care participă la acest maraton.

Personalul medical care luptă cu coronavirusul este disperat. Valul patru al pandemiei este cel mai dur

„Situaţia critică din spitale este efectul dezinteresului pentru vaccinare”, susţin oficialii. Peste 60% dintre români refuză să se imunizeze, ori sunt în imposibilitatea de a se vaccina din motive medicale. Însă cei mai mulţi n-au încredere în serul anti-Covid. Autorităţile se declară depăşite de argumentele antivacciniştilor, deşi statisticile sunt clare: mai puţin de 2% dintre cei vaccinaţi s-au infectat. Iar peste 90% dintre decese sunt persoane nevaccinate.

Valeriu Gheorghiță: Am agreat să trimitem săptămânal un mesaj prin sistemul RoAlert în care să transmitem importanța respectării măsurilor și recomandarea vaccinării

Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a luat decizia de a transmite săptămânal un mesaj prin sistemul RoAlert în care să sublinieze importanța respectării măsurilor de prevenite a răspândirii a infecției cu SARS COV 2 și de informare din surse oficiale precum și recomandarea foarte fermă de vaccinare, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță.

Se face centralizarea persoanelor vulnerabile care vor putea face doza a treia în schema inițială de vaccinare. Persoanele eligibile vor primi recomandare de la medicul specialist

Persoanele cu răspuns imun scăzut vor putea face doza a treia în cadrul schemei inițiale de vaccinare, la 28 de zile, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. În prezent se face o centralizare a categoriilor de persoane care pot primi de cele trei doze, în schema inițială de vaccinare. Recomandarea de vaccinare va fi primită de la medicul specialist, a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță.