Oameni de acum știuți, lumi care nu mai apun în tăcere. "Izolați în România" - exercițiu de jurnalism, demonstrație de umanitate

Colegii noștri care spun poveștile celor "Izolați în România" au lansat campania "Pachete de Crăciun pentru Izolați". Puteți să trimiteți un pachet sau să faceți o donație pentru sutele de oameni care își duc traiul neștiuți, în cătune ascunse, departe de orice interacțiune cu vreun seamăn, departe de orice structură oficială de asistență socială, dar nu departe de omenie. Nu este pentru prima dată când gestul colegilor noștri depășește granițele unui exercițiu de jurnalism, excepțional de altfel și recunoscut ca atare prin numeroase distincții, devenind o demonstrație de umanitate.

Campanie umanitară pentru nepalezii infectaţi cu HIV. Un tânăr din Buzău va urca pe Himalaya pentru a strânge banii ce vor fi donaţi

Şi-a lăsat deoparte propriile proiecte pentru o cauză nobilă. Un tânăr IT-ist din Buzău a pornit astăzi într-o misiune umanitară. Va urca pe Himalaya, până la 5 mii de metri altitudine, pentru a strânge bani care vor merge la o fundaţie din Nepal. Aceasta sprijină familiile în care există copii sau adulţi infectaţi cu virusul HIV.

„Speranţă pentru Rareş” - Naționala Artiștilor Fotbaliști a jucat pentru o cauză caritabilă, la Timișoara

Penitenciarul Timișoară se implică și în acțiuni caritabile. Arta și sportul și-au dat mâna în ajutorul unui băiețel de nici doi ani. În campania „Speranţă pentru Rareş” au fost atrași jucătorii Naționalei Artiștilor Fotbaliști, cântăreți și actori cunoscuți pe scenele din România. Au jucat câteva meciuri amicale cu echipa de fotbal a penitenciarului, apoi au susținut un concert caritabil.

Cămara cu veselie. Campanie umanitară cu dulceaţă, zacuscă şi produse ecologice

La Timişoara, solidaritatea si generozitatea se ascund în Cămara cu veselie, mai exact în borcane cu murături, dulceaţă şi zacuscă. În campania umanitară destinată copiilor cu autism, o mamă poate oferi celor doi micuţi ai săi educaţia şi terapiile de care au nevoie. Săptămâna aceasta va avea loc a cincea ediţie a acţiunii, care are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru Asociaţia Alex, Radu şi autismul.

100 de coroane norvegiene pentru fiecare sutien atârnat de gardul fermei. Campania lui Anders Grande de luptă împotriva cancerului la sân

Un fermier norvegian a fost nevoit să-și lungească gardul proprietății, pentru că nu mai are unde să atârne toate sutienele pe care le primește prin poștă. Și chiar dacă suna ciudat, în realitate este vorba despre un scop cât se poate de nobil: o campanie de strângere de fonduri pentru lupta împotriva cancerului la sân.