Puțini înscriși pe lista de așteptare pentru vaccinul anti Covid. Premierul Florin Cîțu: Dacă vrem să ieșim mai repede din această perioadă, trebuie să ne vaccinăm

România va primi milioane de doze de vaccin împotriva covid de luna viitoare dar premierul se teme să nu rămânem cu ele, după ce s-a uitat la numărul celor înscriși pe listele de așteptare. "Dacă vrem să ieşim din această perioadă, trebuie să ne vaccinăm", este mesajul transmis încă o dată de șeful executivului.

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș: Efectul vaccinurilor se va vedea abia în valul 4, care va începe din toamnă. Ministerul Sănătății nu comunică suficient, mai ales în condițiile fenomenului de oboseală

"Pentru valul de acum, măsurile care ne vor salva sunt aceleași: testare cât mai extinsă, și aici vedem că nu reușim nicicum să creștem numărul de teste, anchete epidemiologice, vedem că nici cu astea nu reușim să ne descurcăm, și restricțiile, respectiv purtarea măștii, evitarea aglomerărilor, ventilație", a subliniat joi seară, la Tema zilei, expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș. El a atras atenția că, deși a crescut ritmul, Ministerul Sănătății nu comunică suficient. Tot din această perspectivă, de vină sunt și autoritățile locale. Cifrele continuă să crească chiar și sub restricțiile cele mai dure pentru că "avem carantină pe hârtie, pe model românesc".

Continuă vaccinarea cu serul AstraZeneca, chiar dacă sunt unii care îl refuză. "Să ne fie frică de ce? Că avem șansa la viață și că îi respectăm pe ceilalți?"

Vaccinul AstraZeneca are în continuare adepţi şi contestatari. Peste 30.000 români şi-au anulat ieri programările pentru vaccinare. Există în continuare şi persoane care aleg AstraZeneca. Sunt mai multe avantaje ale vaccinării decât riscuri, o spun specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătății. Agenția pentru Medicamente va da joi un verdict pentru serul britanic.