Timișoara: Tot mai multe caravane de vaccinare ajung în sate

Caravanele de vaccinare continuă să străbată satele și să îi ajute pe localnicii care vor să se imunizeze. Cei mai mulți sunt în vârstă, singuri şi nu au avut cum să ajungă la centrele de vaccinare. Până acum, s-au vaccinat în România aproape 4,7 milioane de oameni.

Iohannis: Campania de vaccinare a fost un succes, practic, am oprit pandemia. Acum avem puține cazuri și nu mai există interes pentru vaccinare

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că în România campania de vaccinare a fost un succes și că prin vaccinare s-a oprit practic pandemia. "Deci avem un succes care cumva se vede într-o reducere a dorinței de vaccinare", a explicat Iohannis, întrebat la Bruxelles, unde participă la Consiliul European de vară, despre încetinirea campaniei de vaccinare anti-COVID în România.

Premierul Florin Cîțu, la Tema Zilei: Decizia mea este aceea de a merge cu reforma prin ordonanțe de urgență. Nu voi aștepta după Parlament să se hotărască. Vă garantez - nici pensii nu scad, nici salarii

"Am un gust amar pentru că suntem aici și discutăm despre alocații în acest moment pentru că Parlamentul nu și-a făcut treaba", a declarat marți seară, la TVR, premierul Florin Cîțu. El a explicat că decizii asupra cărora s-a căzut de acord în coaliție, cum este și majorarea alocațiilor copiilor, nu sunt puse în practică în legislativ, astfel că Executivul este nevoit să își asume reformele prin ordonanțe. El a dat asigurări că nu vor scădea nici pensiile, nici salariile după reformele care sunt acum în lucru. Se urmărește însă o dinamică sustenabilă. "Nu să avem creșteri din pix și apoi să căutăm bani", a declarat șeful Executivului.

Peste 29 de mii persoane au fost vaccinate anti Covid în ultimele 24 de ore în România cu seruri Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson

29.313 de doze de vaccin anti Covid au fost administrate în ultimele 24 de ore, din care: 12.549 persoane vaccinate cu prima doză și 16.764 persoane vaccinate cu doza a doua, anunță Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.