De ce nu se vaccinează românii? Sociologii explică de unde vine reticența față de vaccinul anti Covid

Românii cred mai degrabă în strigoi, decât în vaccinare, susține un cunoscut sociolog. Gelu Duminică este de părere că respingerea imunizării este strâns legată de cultura populară și de neîncrederea în lideri. România este una dintre codașele Europei la vaccinare. Și în Spania, de exemplu, la început oamenii pășeau cu teamă în centrele de imunizare, însă autoritățile de acolo au reușit vaccinarea a 80% din populație, fără a fi necesare tichete de masă sau alte stimulente.

Începe să scadă numărul românilor care se vaccinează, după ce au fost zile când în centrele de imunizare mergeau chiar şi 150 de mii de oameni

Scade dramatic numărul românilor care se vaccinează. După ce zilele trecute mergeau în centrele de imunizare chiar şi 150 de mii de oameni într-o zi, duminică, puţin peste 40 de mii de persoane au primit prima doză. Mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că se imunizează doar pentru că au nevoie de certificatul verde. Cu greu am reuşit astăzi să depăşim pragul de 7 milioane pe persoane vaccinate cu cel puţin o doză.