Cazul Caracal | Un an de la descoperirile macabre din casa lui Gheorghe Dincă

Dosarul în care Gheorghe Dincă este acuzat de violarea și uciderea celor două adolescente este făcut prost și s-ar putea finaliza la fel. Este opinia avocatei care reprezintă familia Melencu. S-a împlinit un an de când anchetatorii au aflat ce se întâmplă în casa din Caracal. De atunci, suspectul este în arest, iar dosarul său a fost analizat în Camera Preliminară de un judecător.

Gheorghe Dincă și complicele său rămân în arest. Cei doi vor fi duși vineri în Penitenciarul Craiova

Magistrații Tribunalului Olt au decis ca Gheorghe Dincă și Ştefan Risipiţeanu să rămână în arest. Cei doi  merg în Penitenciarul Craiova. Camera de consiliu a respins cererea de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu în cazul lui Ştefan Risipiţeanu și a constatat legalitatea arestării preventive în cazul ambilor inculpați. Astfel, măsura arestării preventive a fost menținută. Decizia are drept de contestație în 48 de ore.

Cazul Caracal. Trei colege ale Luizei Melencu, audiate la DIICOT

Noi audieri în tenebrosul dosar Caracal. Anchetatorii au vrut să afle mai multe despre dispariția Luizei Melencu de la trei colege. La sediul Inspectoratului de Poliție Dolj a ajuns miercuri și un consătean, despre care oamenii legii spun că ar fi putut ști ceva despre dispariția din aprilie a Luizei. În fața anchetatorilor au venit și rudele fetei: mama, mătușa și bunicul.