Nuntă cu dar... pentru polițiști. Amenzi de 125 de mii de lei la o petrecere din Olt, pentru nerespectarea regulilor de siguranță

Nunta de... 125 de mii de lei! Dar suma nu reprezintă darul strâns de miri, ci amenda dată de polițiști. Oamenii legii au descins aseară la evenimentul din localitatea Potcoava- Olt, după ce au văzut live- urile pe Facebook ale petrecăreților, și au împărțit sancțiuni, pentru că la evenimentul organizat în spațiu închis participau zeci de oameni fără respectarea distanțării.

Legea carantinei și izolării, în vigoare. Ce aduce nou

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Scenarii sumbre pentru lunile următoare | Emilian Popovici: “Dacă acum, în sezon de vară, suntem la asemenea indicatori, ce-o să ne facem la toamnă, când ne vom confrunta şi cu gripa?

Încă un record negativ pentru România. Avem cel mai mare număr de pacienţi cu COVID-19 la terapie intensivă de când a început epidemia, 293. Şi sunt aproape 700 de noi cazuri de infectare, deşi au fost mult mai puţine teste, iar între timp apar cele mai negre scenarii. Dacă nu se respectă măsurile recomandate de autorităţi, la sfârşitul lui septembrie am putea ajunge la un milion de cazuri active, arată un nou studiu.