Deputaţii au votat eliminarea supraccizei la carburanți. Legea merge la promulgare

Din ianuarie anul viitor scăpăm de supraacciza la carburanți. Deputații au eliminat suprataxarea benzinei și motorinei cu 7 eurocenți pe litru. Măsura pune România într-o situație de risc în fața Comisiei de la Bruxelles. Prin renunțarea la suprataxare, acciza coboară sub nivelul minim permis de legislația europeană. Iar economiștii văd o singură soluție pentru evitarea sancțiunilor: majorarea accizelor.

Doi ani de când guvernul a introdus supraacciza la carburanţi. Cum arată preţurile la benzinăriile din ţară şi cât costă benzina şi motorina în ţările vecine

Se fac doi ani de când guvernul a decis să introducă supraacciza la carburanţi, cu promisiunea că banii colectaţi vor merge către construcţia de autostrăzi. Cu aproape 40 de bani pe litru s-au scumpit atunci benzina şi motorina, iar acum, la doi ani distanţă, diferenţa de preţ e de chiar un leu pe litru. Nu e deloc puţin, mai ales pentru şoferii care conduc zilnic.

Preţurile carburanţilor "se aprind" iar. Un plin costă, în medie, cu 23 de lei mai mult față de începutul anului

Vești proaste pentru șoferi! Benzina și motorina continuă să se scumpească. Litrul de carburant este deja cu aproape 10 la sută mai scump față de începutul de an. Consiliul Concurenței caută soluții ca să-i determine pe distribuitorii de carburanți să scadă prețurile. Astfel, pe șoselele de mare viteză ar putea fi interzisă prezența unui singur lanț de benzinării.

Prețul benzinei a scăzut cu 6,7% față de luna octombrie, iar al motorinei cu 3,5%. Trendul se va păstra până în decembrie, spun specialiștii

După ce toată vara benzinăriile au afișat prețuri ce depășeau 6 lei pentru un litru de combustibil, de o lună acestea scad câte puțin. Și trendul se va păstra, ne spun specialiștii, dar numai până la începutul lunii decembrie. Acum, barilul de petrol se tranzacționează cu aproximativ 60 de dolari, mult mai puțin decât luna trecută.

Alternativa la carburanții scumpi: gazul comprimat

Prețurile tot mai mari la benzină și motorină îi determină pe mii de șoferi români să apeleze la combustibilii alternativi. După deja tradiționalul GPL, tot mai popular devine gazul natural comprimat, un combustibil iefin, eficient și ecologic, folosit deja de milioane de șoferi europeni. Deși România are resurse importante de gaze naturale, marea problemă rămâne însă lipsa stațiilor de încărcare și a service-urilor specializate.