Fermierii acuză ”Casa Unirea” că nu și-a respectat angajamentele

Au încheiat contracte de preluare a legumelor, însă au rămas cu recolta în soare. E nemulțumirea mai multor fermieri care s-au bazat pe faptul că vor reuși să-și vindă marfă cu ajutorul Ministerului Agriculturii, prin Casă de Comerț Agroalimentar Unirea. Dar pană acum compania nu și-a onorat angajamentele, reclamă fermierii. Reprezentanții Casei Unirea neagă însă acuzațiile.

Petre Daea: A fost definitivat cadrul legislativ pentru operaţionalizarea Casei de Comerţ Unirea. Este asigurat accesul ritmic al consumatorilor la produse proaspete, evitându-se intermedierea şi deformarea preţurilor

Cadrul legislativ pentru operaţionalizarea Casei de Comerţ Unirea a fost definitivat, prin intermediul acestui instrument fiind asigurat accesul ritmic al consumatorilor la produse de proaspete, de calitate, prin lanţul scurt de aprovizionare, evitându-se intermedierea şi deformarea preţurilor, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea.