O nouă viață pentru cetățile medievale. Aceste recuperări ale istoriei se pot face datorită fondurilor europene

Cetățile medievale brașovene sunt printre cele mai vizitate obiective turistice din România. Unele au fost refăcute din ruină, precum cetatea Rupea, iar altele se află în lucrări de restaurare, așa cum este cazul cetăților din Râșnov și Făgăraș. Aceste recuperări ale istoriei se pot face datorită fondurilor europene, care au permis autorităților locale să investească în reabilitarea acestor monumente din patrimoniul național.

Târgul European al Castelelor are loc la Castelul Corvinilor de la Hunedoara

Cavaleri în armuri și domnițe în rochii de epocă, ateliere meșteșugărești și multă distracție. Este oferta promovată la Castelul Corvinilor din Hunedoara, loc care găzduiește în acest week-end un târg al castelelor. 20 de monumente istorice din România sunt prezente la eveniment.

Vacanțe ieftine în zonele rurale din Germania. Turiștii români sunt așteptați la castele și în satele cu meșteșuguri

După un an fără vacanţe, mulţi români caută destinaţii noi în care să se simtă în siguranţă, dar să fie şi accesibile ca preţ. Germania pare să fi anticipat acest tip de comportament al turiştilor şi vine cu alt fel de oferte faţă de anii precedenţi. În 2021 şi-a propus să atragă cât mai mulţi vizitatori în zonele rurale, prea puţin cunoscute.