Nou proiect de desființare a Secției Speciale. Nemulțumirea fostului ministru al Justiției, Stelian Ion, și a unor magistrați

Dosarele de corupţie ale magistraţilor nu se vor întoarce la DNA, ci vor fi la Parchetul General şi parchetele curţilor de apel. Aşa arată noul proiect de desfiinţare a Secţiei Speciale pus în dezbatere publică de ministerul Justiţiei. Însă Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, reclamă o păcăleală şi spune că Secţia specială nu se desfiinţează, ci i se schimbă doar numele.

Guvernul a aprobat Strategia Națională Anticorupție 2021-2025. Predoiu: "Este un prim obiectiv în cadrul PNRR care vizează domeniul Justiţiei şi care a fost îndeplinit la timp"

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, Strategia Naţională Anticorupţie 2021 - 2025, a anunţat ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a subliniat că documentul reprezintă un angajament politic de a susţine toate instituţiile care combat corupţia, fiind, în acelaşi timp, şi un prim obiectiv îndeplinit din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pe partea de Justiţie.

Ministrul Justiției: CSM a riscat foarte mult prin excluderea judecătorului Danileț din magistratură. Dacă acesta este noul nivel de exigență, atunci trebuie impus fără excepții, pentru a nu crea favoritisme

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat astăzi că, prin decizia de a-l exclude din magistratură pe judecătorul Cristi Danileţ, Consiliul Superior al Magistraturii "a riscat foarte mult", iar dacă acesta este "noul nivel de exigenţă" pe care doreşte să-l impună, atunci trebuie făcut la modul general şi fără excepţii.

Predoiu: Ministerul Justiției va propune Guvernului sesizarea Parlamentului, în a doua sesiune, cu proiectul de desființare a SIIJ și cu modificarea legilor justiției

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat astăzi, în cadrul unei întâlniri online cu reprezentanţii Comisiei Europene, că va propune Guvernului sesizarea Parlamentului cu proiectul legii de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) şi cu modificarea legilor Justiţiei pe parcursul sesiunii parlamentare care va începe la 1 februarie anul viitor.

Dispute privind desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților

Pasul doi după desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților e marea problemă a celor aflați la putere. Și chiar sunt dispute legate de cine trebuie să se ocupe de investigarea magistraților pentru corupție. Dacă va exista ca direcție în Parchetul General sau în DNA, nu am desființat nimic, spune fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu.

Ministerul Justiției propune Guvernului atacarea la CCR a legii prin care evazioniștii scapă de închisoare dacă achită prejudiciul

Ministerul Justiţiei propune Guvernului atacarea la Curtea Constituţională a modificării Legii 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care prevede că se poate aplica o amendă, dar nu închisoare în cazul persoanelor acuzate de o evaziune fiscală de până la 100.000 de euro care achită integral prejudiciul.