CCR amână sesizările care ar fi trebuit discutate miercuri. Surse Agerpres: O angajată a Curții, suspectă de coronavirus

Curtea Constituţională a României a amânat sesizările ce urmau a fi discutate în cadrul şedinţei de miercuri. "Cu privire la cauzele înscrise în lista de şedinţă de miercuri, Curtea Constituţională a dispus amânarea acestora la o dată care urmează a fi comunicată ulterior", a anunţat CCR într-un comunicat citat de Agerpres.

Discuțiile pe marginea sesizării președintelui Klaus Iohannis pe legea educației sanitare, amânate de CCR

Curtea Constituţională a României ar fi trebuit să discute miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. CCR a amânat însă sesizările ce urmau a fi discutate în cadrul şedinţei de astăzi. Potrivit unor surse Agerpres, o angajată ar fi suspectă de COVID-19.

Curtea Constituțională dă undă verde votării moțiunii de cenzură inițiate de PSD, într-o altă sesiune parlamentară

Nu există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern din cauza moţiunii de cenzură depuse de PSD în sesiunea extraordinară. Aşa a decis Curtea Constituţională, care a respins sesizarea premierului Ludovic Orban. Juriştii consideră că depinde doar de majoritatea parlamentară să continue sau să abandoneze demersul.

CCR discută pe 30 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea de restituire a terenurilor forestiere

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 30 septembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ pentru modificarea Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 46/2008 - Codul silvic, au precizat, luni, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Moțiunea de cenzură a ajuns din Parlament la CCR. Se duc negocieri intense pentru a strânge cele 233 de voturi necesare pentru ca moțiunea să treacă

Social-democrații și liberalii au pornit un adevărat război pe scena politică. Moțiunea de cenzură citită joi în Parlament a venit cu acuzații din ambele tabere, iar acum problema va fi tranșată de judecătorii CCR. Liberalii au contestat procedura prin care PSD vrea să dărâme guvernul condus de Ludovic Orban. Social-democrații s-au reunit în ședință vineri.