CCR
Guvernul va lua o hotărâre în conformitate de îndată ce va apărea motivarea deciziei CCR de marţi privind neconstituţionalitatea actului normativ care reglementa portului măştii în anumite spaţii, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Ordonanța de Urgență prin care masca era obligatorie în spațiile publice și care reglementa telemunca este neconstituţională, constată CCR. Iată ce măsuri sunt anulate în urma acestei decizii:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă este neconstituţională în ansamblul său, a constatat Curtea Constituţională a României. Iată care sunt diferențele dintre vechea legislație și aceasă ordonanță declarată neconstituțională:
CCR a respins sesizarea USR privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizarea USR pe Hotărârea privind revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului, au precizat surse din CCR.
Certificatul verde pentru angajați, interceptarea conversațiilor pe rețelele de socializare și sancțiuni drastice pentru șoferii agresivi - restanțele parlamentarilor pentru 2022
Parlamentarii sunt încă în vacanţă, dar în prima sesiune din an îi așteaptă proiecte de lege grele, cu impact asupra romanilor. Pe lângă cea care ar impune prezentarea certificatului verde COVID la locul de muncă în perioade de vârf ale pandemiei, mai e și cea care permite interceptarea conversațiilor de pe rețelele de socializare.
Premierul Nicolae Ciucă: "Este cât se poate de evident înscris în Constituția României că tot ce înseamnă partea de prevalență a dreptului Uniunii Europene se aplică și în România"
Declaraţie tranşantă a premierului Nicolae Ciucă în disputa cu mize importante dintre Curtea Constituţională a României şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Prevalenţa dreptului european asupra legislaţiei naţionale este înscrisă în Constituţia ţării, a subliniat premierul. După ultima decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii, judecătorii din România pot să nu aplice deciziile CCR, să nu mai anuleze sentinţe în dosarele grele ori să desfiinţeze Secţia specială.
CCR a respins sesizarea USR privind neconstituţionalitatea Legii bugetului de stat pe 2022
Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea USR privind Legea bugetului de stat pe 2022. Potrivit unui comunicat al CCR, plenul Curţii Constituţionale a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată pentru această sesizare, fixat iniţial miercuri.
CCR va dezbate pe 20 octombrie sesizarea președintelui Senatului, Anca Dragu, privind remanierea miniștrilor
Curtea Constituţională a României va dezbate pe 20 octombrie sesizarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, privind soluţionarea unui conflict juridic dintre Guvern şi prim-ministrul Florin Cîţu, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, în legătură cu remanierea miniştrilor. Anca Dragu a anunţat pe 15 septembrie că a sesizat CCR cu acest conflict juridic de natură constituţională.
Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi citită joi în plen, iar marți va fi supusă votului. Reacția lui Florin Cîțu: Rămânem deschiși colaborării cu USR până în momentul în care vor vota o moțiune împotriva guvernului
Lovitură de teatru pe scena politică. Guvernul Cîțu este vizat de două moțiuni de cenzură în același timp. Cea depusă de USR PLUS și AUR este în așteptare, după ce judecătorii CCR au decis că trebuie să-și urmeze parcursul, deși au constatat un conflict juridic între Parlament și Guvern. La rândul lor, social democrații au făcut pasul decisiv și au depus propria moțiune, care va intra la vot marțea viitoare.
USR PLUS cere Curţii Constituţionale să dezbată mai repede sesizarea privind moţiunea de cenzură
USR PLUS a transmis preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială de preschimbare a termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură, "astfel încât o decizie să fie luată rapid şi să nu dureze şi mai mult blocajul existent", informează luni formaţiunea politică.

