centenar
Sute de oameni au luat parte duminică seară, la Alba Iulia, la startul Marșului Centenarului, care are ca punct final capitala Republicii Moldova, Chișinău. Participanții, înarmați cu torțe și dorința de unitate a celor doua state române, au pornit pe jos si speră ca, la final, pe 1 septembrie, să îi vadă pe toți românii sub același drapel.
Români faimoși în Franța, premiați la Gala "100 pentru Centenar"
Gala '100 pentru Centenar' a ajuns la Paris, unde are loc o ceremonie care îi premiază pe cei 10 români din Franţa care au performat în diferite domenii şi de care România este mândră. Mihaela Antoche, corespondentul TVR la Paris, a transmis de la Ambasada României din Paris pentru Telejurnalul de la ora 20.00.
"Pedalăm pentru România", marș pe bicicleta dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire. Klaus Iohannis a participat la eveniment
Președintele Klaus Iohannis a participat astăzi la evenimentul "Pedalăm pentru România".
Festival de Centenar la Timișoara. Prezentări arme și echipament din Primul Război Mondial
Spectacole de neuitat, prezentarea uniformelor, armelor și echipamentului din Primul Război Mondial sunt punctele de rezistență vreme de două zile la Timișoara, într-un festival care reconstituie istoria, în an centenar. Evenimentul este o premieră pentru bănățenii de pe Bega, iar participanții sunt încântați de ce au văzut până acum.
Familia Regală a marcat 140 de ani de la alipirea Dobrogei la țara mamă printr-o călătorie cu Trenul Regal
Călătorie emoţionantă pentru Familia Regală, în anul Centenarului. Majestatea Sa, Margareta, Custodele Coroanei, Principele Radu şi Principesa Maria au parcurs simbolic, cu Trenul Regal, drumul din Capitală până la Constanţa. Au marcat, astfel, 140 de ani de la alipirea Dobrogei la ţara mamă.
România dodoloaţă. Actorii Teatrului Ion Creangă sărbătoresc Centenarul în parcuri, cu copiii
Copiii trebuie să știe ce înseamnă Centenarul Marii Uniri. Și cum altfel decât prin intermediul poveștilor istorice? De pe scena din Orășelul Copiilor, actorii Teatrului Ion Creangă le-au spus celor mici despre Primul Război Mondial, Regina Maria, Regele Ferdinand și Simion Mârza, fotograful Unirii. La final, ei au format un steag imens cu mesaje pentru România.
Centenarul Marii Uniri | 80 de ani de la inaugurarea Marii Fresce a Ateneului Român
Ateneul Român a îmbrăcat luni seară haine de gală. Se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea Marii Fresce, iar momentul a fost sărbătorit la un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. Evenimentul a fost marcat printr-un concert susţinut de Orchestra şi corul Filarmonicii "George Enescu". A fost lansat și un documentar dedicat celor opt decenii de la dezvelirea frescei.
"De la roșu la negru", expoziție a portului popular și a satului gorjean la Muzeul Satului din București
La o sută de ani de la Marea Unire, artista Alina Codin a ilustrat în 30 de picturi transformarea vieţii satului din Gorj după Primul Război Mondial. Expoziția intitulată „De la roșu la negru” este o antiteză între bucurie și suferință, între portul popular dinainte și după război. Vernisajul a avut loc joi seara la Muzeul Satului.
Buzău: Peste 7.000 de oameni au asistat la ceremonia de retragere cu torţe pe Calea Eroilor. Evenimentele de Ziua Eroilor, în direct la TVR
Peste 7.000 de persoane au asistat miercuri seară la o retragere cu torţe pe Calea Eroilor din Buzău la care au participat peste 1.000 de militari din România şi alte cinci ţări. Manifestarea prefaţează ceremonia militară şi religioasă organizată joi la Cimitirul Eroilor din Buzău dedicată Zilei Eroilor şi Centenarului Marii Unirii. Ceremoniile vor fi transmise în direct de TVR.

