centru mobil de instruire a populatiei
România are de astăzi primul simulator pentru instruirea populației în caz de incendii sau chiar cutremur. Este un centru mobil care va străbate întreaga țară pentru ca românii să învețe cum să reacționeze în situații de urgență. Simulatorul este dotat cu tehnologii de ultimă generație care recunosc pericolele transpuse prin scenarii cât se poate de reale, din care nu lipsesc "flăcările digitale" dar și alte efecte multimedia. Centrul mobil este realizat în Olanda și a costat peste 400 de mii de euro, o parte din bani fiind din donații.

