Washingtonul, convins că Beijingul ia în calcul să furnizeze echipamente letale pentru a ajuta Rusia în războiul din Ucraina. Directorul CIA, William Burns, interviu pentru CBS: Ar fi un pariu riscant

Șeful CIA, William Burns, a declarat că Statele Unite sunt convinse că autoritățile din China iau în considerare varianta de furniza echipamente Moscovei, pentru a fi folosite în războiul din Ucraina. El a făcut această declarație la emisiunea "Face the Nation", de la CBS. "Nu vedem să fi fost luată deocamdată o decizie finală și nu avem nicio dovadă a unor livrări efective de echipament letal", a ținut să precizeze Burns.

Diplomatul Chinei cu cel mai înalt rang, discuții cu președintele Rusiei. Beijing a elaborat un plan de pace. Putin: ”Relaţiile internaţionale au ajuns într-o fază cu mult mai acută”

Rusia a mai făcut în pas în direcția dinamitării stabilității și securității internaționale. La inițiativa lui Vladimir Putin, parlamentul de la Moscova a aprobat suspendarea participării Rusiei la singurul tratat care mai păstra cât de cât un echilibru pe linia dezarmării nucleare. La Moscova se află într-o vizită de tatonare și un înalt oficial chinez care i-a prezentat liderului de la Kremlin planul de pace elaborat de Beijing pentru reglementarea conflictului din Ucraina. Mai multe informații avem de la corespondentul TVR în Federația Rusă, Liviu Iurea.

Vladimir Putin a discutat cu şeful diplomaţiei chineze despre planul de pace pentru Ucraina propus de China

Preşedintele rus, Vladimir Putin, l-a primit, miercuri, la Kremlin, pe cel mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi, pentru a discuta un plan de pace propus de China în vederea încheierii războiului în Ucraina. Detaliile publice ale planului sunt încă vagi iar diplomaţii occidentali au avut reacţii negative, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Conferința de Securitate de la Munchen. Sprijin ferm al Occidentului pentru Ucraina, inclusiv privind creșterea livrărilor de armament. China a renunțat la statutul de neutralitate în favoarea Rusiei

Rusia a comis crime împotriva umanităţii în cursul invaziei sale în Ucraina. Este concluzia administrației de la Washington și a fost pronunțată de către vicepreședintele Kamala Harris la Conferința pentru Securitate de la Munchen. De asemenea, președintele Comisiei Europene a spus că se dorește creșterea livrărilor de armament către Ucraina. Liderii occidentali și-au exprimat sprijinul ferm pentru Kiev și au subliniat că Beijingul a ales să fie de partea Rusiei.