ciobănesc german
Unul dintre câinii preşedintelui american Joe Biden, şi ai soţiei acestuia, Jill Biden, a provocat mai multe incidente la Casa Albă, în urma unuia dintre acestea un agent al Secret Service ajungând la spital, relatează marţi agenţia EFE.
Regal al ciobănescului german. Peste 150 de câini au venit lângă Craiova pentru un concurs de frumusețe
Peste 150 de câini din 4 țări s-au întrecut la Craiova într-un concurs de frumusețe. A fost record de participare în România pentru un astfel de concurs şi o misiune grea pentru arbitrul venit din Germania să desemneze câștigătorii. Fiecare exemplar de ciobănesc german are ceva aparte.
Jason Derulo, Luis Fonsi și Boney M la IntenCity, cel mai mare festival de muzică din sudul țării! De vineri, la Craiova! Spații de cazare oferite inclusiv în căminele unor instituții de învățământ
Pregătirile pentru IntenCity, prima ediție a celui mai mare festival de muzică din sudul țării sunt pe ultima sută de metri. De vineri, organizatorii aşteaptă peste 60 de mii de spectatori, aşa că, forţele de ordine vor veni cu măsuri de securitate drastice. Autoritățile au pus la dispoziție spații de cazare inclusiv în căminele unor instituții de învățământ.
Nu știți cum se poartă corect masca de protecție? Vă arată Șuier, câinele polițist, din cadrul MAI
Ca să arate cum se poartă corect masca de protecție, Ministerul de Interne a venit cu o soluție inedită.
Misiunea lor s-a încheiat. Șase câini de la Poliția Vrancea ies la pensie și au nevoie de noi stăpâni
Pensionare colectivă în Poliția Vrancea: șase câini sunt nevoiți să se retragă din activitate. Nu vor primi o pensie specială, iar legea nu permite nici încredințarea lor direct polițiștilor cu care au lucrat. Aceștia au, totuși, prioritate dacă vor să îi adopte.
Poliția vrânceană donează şase câini lup
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea donează șase câini de serviciu rasa ciobănesc german, cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, conform Realitatea de Vrancea.
Cruzime fără margini în Dâmbovița. Șapte câini au fost otrăviți în curtea stăpânului lor
Cruzime într-o comună din județul Dâmbovița. Șapte câini din rasele ciobănești caucazieni și corbi au fost otrăviți chiar în curtea stăpânului lor, de meserie cioban.
Școală pentru câinii însoțitori, o tradiție de 26 de ani la Madrid. Costul pregătirii unui câine însoțitor ajunge la 31.000 de euro
Nu ştiu să citească şi nu vorbesc, dar sunt ochii stăpânilor lor. O fundaţie din Spania dedicată nevăzătorilor pregăteste câini însoţitori de mai bine de 26 de ani fără să primească vreun ajutor de la stat. Un reportaj realizat la Madrid, de Felix Damian, în exclusivitate pentru TVR.

