clima
Furtuni neobişnuite fac ravagii în lume. Două persoane au murit şi 20 au fost rănite la Moscova, iar în sud-vestul Chinei, ploile torenţiale au fost însoţite de grindină de 15 milimetri diametru.
Trăim sub ameninţarea vremii extreme. Specialiștii spun că temperatura medie va crește cu peste 4,5 grade
Românii trebuie să se obișnuiască să trăiască sub amenințarea fenomenelor meteo extreme. După o primăvară neobișnuit de rece urmează o vară aridă, cu secetă și caniculă. Temperatura medie va crește în următorii ani cu 4,5 grade și precipitațiile vor scădea cu 20%, dacă autoritățile nu vor lua măsuri pentru reducerea poluării și a emisiilor de dioxid de carbon. Așa arată prognoza pentru următoarele decenii făcută de unul dintre cele mai prestigioase institute de cercetări climatice din lume.
Caniculă, secetă, tornade şi vijelii. Verile vor fi tot mai greu de suportat, spun climatologii
Ne aşteaptă zile de vară caniculare, nopţi tropicale, seceta va cuprinde zone importante din jumătatea de sud a ţării, iar fenomenele extreme, tornadele sau vijeliile, vor fi tot mai frecvente. Sunt proiecţiile climatice făcute de meteorologi până în anul 2050.
Vreme neobișnuit de caldă de Bobotează. Recolta de grâu ar putea fi compromisă
Vremea neobișnuit de caldă pentru această perioadă a topit gerul Bobotezei. În termometre am avut astăzi temperaturi ca într-o zi de primăvară. Se anunță însă un an agricol dificil, spun bătrânii. Gerul târziu ar putea lăsa pomii fără rod iar recolta de grâu ar putea fi compromisă.
Informare meteo de ninsori şi viscol la munte. Precipitaţii mixte şi polei în restul teritoriului
Administrația Națională de Meteorologie anunță că vor fi intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zona montană înaltă. În restul teritoriului vor fi precipitații mixte și se va forma polei.
Ninsori şi viscol la munte, precipitaţii mixte şi polei în restul teritoriului, sâmbătă și duminică
Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în intervalul 23 decembrie, ora 2.00 – 24 decembrie, ora 22.00, vor fi intensificări ale vântului și ninsori viscolite în zona montană înaltă. În restul teritoriului vor fi precipitații mixte și se va forma polei.
Blocaje pe autostrăzi în Austria, curse aeriene anulate în Germania, în urma ninsorii abundente
Zăpada şi viscolul dau peste cap traficul în anumite regiuni din vestul Europei. Pentru Bulgaria şi Grecia, Ministerul român de Externe a emis avertizări de călătorie. Şoferii au trebuit să stea la cozi pe autostrăzile din Austria. Peste 170 de curse aeriene au fost anulate pe unul dintre cele mai mari aeroporturi de pe continent.
De duminică, vremea se răcește accentuat, va ninge și va fi lapoviță
Meteorologii au transmis o informare de vreme rea valabilă pentru duminică, în intervalul 5.00-20.00. La munte, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge moderat și se va depune strat nou de zăpadă. În regiunile sud-estice vântul va sufla cu până la 50 km/h. Și în primele zile ale săptămânii viitoare temperaturile vor continua să scadă şi vor fi precipitaţii, mai ales în jumătatea de sud a ţării. Ploaia se va transforma apoi în lapoviţă şi ninsoare.
Vestul Europei este dat peste cap de iarna care începe să se instaleze pe continent. Avertizare MAE de călătorie
Traficul aerian este cel mai afectat. Sunt sute de zboruri anulate și mii de oameni așteaptă prin aeroporturi să plece la destinație. Problemele cele mai mari sunt în Marea Britanie, unde nu a mai nins atât de mult de 4 ani. Ministerul afacerilor Externe a emis avertismente de călătorie pentru Olanda, Franța și Belgia.

