Cluj Napoca
Mizerie, igrasie, alimente depozitate în condiții precare. Toate acestea au fost găsite de comisarii de la Protecția Consumatorilor la mai multe cămine de bătrâni din județul Cluj.
Maratonul Resuscitării la Cluj. Timp de 10 ore, angajații SMURD au predat lecții de prim ajutor
Acordarea primului ajutor în caz de urgență poate face diferența dintre viață și moarte. Voluntarii SMURD Cluj, pompierii ISU, medici și paramedici au împărtășit cunoștințele lor tuturor celor interesați să salveze vieți. Cursanţii au învăţat diverse manevre menite să mențină funcțiile vitale ale unui pacient aflat în pericol de moarte până la venirea echipajelor medicale.
Haos pe aeroportul din Cluj. Zeci de curse au fost anulate sau au avut întârzieri din cauza ceţii
La Cluj Napoca, ceața densă a perturbat activitatea pe aeroport. Cursele care urmau să aterizeze au fost direcționate spre alte aeroporturi, iar avioanele care ar fi trebuit să decoleze așteaptă condiții meteo mai bune.
Cluj: Andre Rieu va susţine patru concerte la BT Arena, în patru zile consecutive, record al său
Artistul Andre Rieu va susţine patru concerte la Cluj-Napoca, în patru zile consecutive în perioada 1 - 4 martie 2023, ceea ce reprezintă un nou record al său, informează un comunicat transmis miercuri de către organizatori.
Polițiști filmați în timp ce agresau un bărbat încătușat. Imagini șocante
Imagini şocante surprinse în Cluj-Napoca. Vă avertizăm că vă pot afecta emoțional! Un echipaj de poliție este suspectat că ar fi agresat un tânăr, încătușat, aflat la pământ. Şefii poliţiei fac acum verificări după apariţia în mediul online a acestor imagini dure. Corespondentul TVR Antonio Miclea are detalii despre acest caz.
Fetiță de 9 ani, violată de concubinul mamei și de un prieten al acestuia. Martoră la unele dintre agresiuni a fost chiar mama fetei. Cele trei persoane au fost arestate preventiv
Caz revoltător la Aiud, în judeţul Alba. O fetiță de 9 ani a fost violată de concubinul mamei, dar și de un amic al acestuia. Totul s-ar fi petrecut în prezența mamei. Femeia a depus plângere la Poliție, dar atât ea, cât și cei doi bărbați au fost arestați preventiv. Vă avertizăm că urmează informații cu puternic impact emoțional!
Cluj-Napoca se îmbracă de sărbătoare. Târgul de Crăciun își deschide porțile în Piața Unirii. Până pe 31 decembrie, kilometrul zero al orașului se transformă într-un loc magic de relaxare și bucurie
Clujul se pregătește de sărbătoare. În curând se vor deschide porțile Târgului de Crăciun. Zeci de căsuțe cu bunătăți așteaptă gurmanzii, iar organizatorii au pregătit seri de concerte și activități pentru copii. Cel mai căutat loc va fi Căsuța Moșului, unde cei mici pot lăsa scrisori simpaticului bătrânel.
O femeie din Cluj-Napoca era să piardă 400.000 de euro, după ce patru indivizi din București și Germania au încercat să o înșele prin metoda „RIP Deal”
O femeie din Cluj-Napoca a fost la un pas să piardă 400 de mii de euro, după ce 4 indivizi din România si Germania au vrut să o înşele printr-o nouă metodă: RIP Deal. Poliţiştii au organizat un flagrant şi i-au prins pe suspecți.
Operațiune de urgență în Cluj, după ce un muncitor a fost prins sub un mal de pământ. Bărbatul nu a mai putut fi salvat
Un bărbat a fost prins, miercuri după-amiază, sub un mal de pământ, în localitatea clujeană Sic. Pompierii din Dej și Cluj-Napoca au intervenit pentru scoaterea muncitorului.

