Canicula persistă în sudul ţării şi se extinde spre est. În vestul şi nordul ţării urmează furtuni

Astăzi au fost temperaturi de 37 - 40 de grade frecvent, dublate însă de un disconfort termic accentuat aşa că temperaturile resimţite au fost insuportabile. Practic, afară, la soare, în oreşe, nimeni nu rezistă mai mult de câteva minute fară să fugă la umbră sau lângă o sursă de apă... Iar după caniculă încep furtunie, pentru început în vestul şi nordul ţării. În sud şi est continuă zilele toride. Vor fi şi 41 de grade!

Noi avertizări ANM pentru astăzi: Cod galben și portocaliu de căldură şi disconfort termic ridicat în aproape toată ţara, vijelii și ploi torențiale în vestul, centrul și nordul țării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic ridicat care vizează, parţial sau integral, 23 de judeţe şi municipiul Bucureşti şi o atenţionare Cod galben pentru 25 de judeţe (parţial sau integral), valabilă pe parcursul zilei de duminică. De asemenea, ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de furtună pentru 13 judeţe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 2:00, şi o atenţionare Cod Galben pentru zece judeţe, valabilă de duminică, ora 16:00, până luni, la ora 10:00.

Furtuni violente, după valul de caniculă din vestul țării

Furtunile violente au făcut prăpăd în vestul țării, după valul de caniculă. Multe localități au fost aseară sub Cod Roșu de vijelie. Populația a fost avertizată prin sistemul RO ALERT să se adăpostească. Vântul a pus la pământ acoperișuri, copaci și stâlpi de electricitate. Și astăzi, până la ora 23, aproape toată țara este sub Cod Portocaliu de vijelii, grindină și ploi torențiale. Cantitățile de apă pot depăși 70 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor atinge chiar și 100 de kilometri pe oră.

Cod portocaliu de vijelii în 32 de judeţe până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice, grindina şi ploi abundente pentru 32 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 23:00, precum şi o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabilă de sâmbătă, ora 23:00, până duminică la ora 21:00.

Vreme instabilă în Bucureşti cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până duminică seara

Vremea va fi instabilă în Bucureşti, sâmbătă şi duminică, cu ploi torenţiale, vijelii şi grindină, mai ales după-amiaza şi seara, în timp ce disconfortul termic se va menţine ridicat chiar dacă temperatura nu va depăşi 32 de grade Celsius, potrivit prognozei speciale pentru municipiul Bucureşti, valabilă în perioada 26 iunie, ora 12:00 - 27 iunie, ora 21:00.