cod portocaliu de ger
Nu scăpăm prea ușor de ger și nici de ninsoare. Avertizarea cod portocaliu de ger rămâne valabilă până mâine, pentru mai bine de jumătate de țară. Iar restul județelor sunt sub o atenționare cod galben de frig. De joi noapte până duminică, este cod portocaliu de precipitații mixte și polei, ninsori moderate și vânt intens în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Banat și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
109 persoane au suferit fracturi, luxaţii sau entorse în ultimele 72 de ore
Un număr de 109 persoane au suferit fracturi, luxaţii sau entorse ale membrelor, în ultimele 72 de ore, a declarat joi, pentru Agerpres, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.
Ger năprasnic la munte. Recorduri la stațiile meteo
Lupta cu gerul este dificilă mai ales pentru oamenii din zonele montane. Sunt obișnuiți cu temperaturi scăzute, dar un episod mai lung de iarnă grea le termină rezerva de lemne. În noaptea de luni spre marți, la Bisoca, Buzău, s-au înregistrat -17 grade, iar vântul a suflat cu peste 90 de km pe oră. Temperatura resimțită a fost de -40 de grade.
Oraşe sub asediul gerului. Temperaturile resimțite de corpul uman ajung chiar și la minus 40 de grade
Marile orașe au fost paralizate de frig în prima zi de Cod portocaliu: străzi și piețe pustii, tarabe cu alimente abandonate și muncitori care au îndurat cu stoicism frigul. Cei câțiva oameni care au ieșit la cumpărături au regretat rapid decizia. Și asta pentru că vântul a făcut ca temperaturile resimțite de corpul uman să ajungă și la minus 40 de grade.
Recomandările Ministerului Sănătăţii: Evitaţi pe cât posibil deplasările, consumaţi alimente bogate în proteine, fructe și legume!
Ministerul Sănătății recomandă populației ca în aceste zile geroase să evite pe cât posibil deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume. Un drum de câteva minute la minus 20 de grade vă poate pune viața în pericol, mai ales dacă suferiți de anumite afecțiuni. Ambulanța face cu greu față numărului mare de apeluri din această perioadă.
Cod portocaliu de ger în peste jumătate din țară, începând de luni
ANM a emis un cod portocaliu de ger, valabil în peste jumătate de țară începând de luni ora 03.00 până joi ora 10.00.
Pacienţi în frig, director de spital demis. Reprezentanţii unităţii sanitare dau vina pe RADET
Managerul spitalului Colentina din Bucureşti a fost demis. Primarul general al Capitalei l-a acuzat public de faptul că pacienţii şi medicii au stat în frig duminică. Calorifele au fost reci şi la Institutul "Matei Balş". Reprezentanţii ambelor spitale spun că de vină a fost presiunea scăzută de la RADET.

