Cod portocaliu de furtuni în județul Ilfov

Meteorologii au emis duminică după-amiază o avertizare Cod portocaliu de ploi, vijelie și grindină valabilă în mai multe localități din județul Ilfov până la ora 18.00.

IGSU: 37 de localități din 17 județe au fost afectate de vremea rea în ultimele 24 de ore

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a centralizat luni dimineață situația din localitățile lovite puternic de furtuni. Potrivit bilanțului, 37 de așezări din 17 judeţe au fost afectate de vremea rea. Este vorba despre localități din Alba, Argeş, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Caraş-Severin, Călăraşi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Neamţ, Sibiu, Timiş şi Vâlcea.

A fost Cod roșu de vreme rea în Timiș. O fetiță, la un pas să fie strivită sub dărâmături. Mașini luate de viitură în Caraș-Severin. Vremea rea a făcut ravagii și în județul Cluj

Acoperișuri smulse de vânt, ziduri de case puse la pământ, copaci smulși din rădăcină și zeci de străzi inundate. Acesta este bilanțul furtunii care a lovit puternic partea de est a județului Timiș. Cinci familii din localitatea Racoviță au rămas pe drumuri după potopul de doar câteva minute. Probleme mari au fost şi în nord-estul județului Caraș-Severin. Peste 70 de gospodării din două localităţi au fost inundate. Mai multe maşini au fost luate de ape și porțiuni întregi de drum au fost avariate. Pompierii de la ISU Semenic au fost chemaţi să evacueze mai multe persoane.