ÎCCJ dezleagă o chestiune de drept: Noțiunea de "polițist" din Codul penal se referă și la polițistul local

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că noţiunea de poliţist din Codul penal se referă şi la poliţistul local. ICCJ a fost sesizată de Curtea de Apel Oradea pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, într-un dosar în care un bărbat este judecat pentru că ar fi lovit şi ameninţat un poliţist local, transmite Agerpres.

Infracțiunile săvârșite în perioada stării de urgență sunt pedepsite mai dur. Ministerul Justiției a lansat o campania „Toleranță zero față de infracțiuni!”

Ministerul Justiției a lansat o campanie de informare cu privire la pedepsele aplicabile în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul stării de urgență. Se aduce în atenția opiniei publice faptul că încălcarea legii penale este pedepsită mai dur în această perioadă. Campania poartă numele de „Toleranță zero față de infracțiuni!”.

Reacția președintelui Klaus Iohannis după decizia CCR privind modificarea Codurilor: Solicit coaliției PSD-ALDE să abandoneze pretinsa reformă în domeniul penal

"Decizia pronunțată astăzi de către Curtea Constituțională, prin care s-a constatat neconstituționalitatea legilor de modificare și completare a Codului penal și a Codului de procedură penală, sancționează, pentru a doua oară, demersul legislativ al coaliției PSD-ALDE. Această soluție arată, o dată în plus, că modificările aduse legislației penale de către coaliția de guvernare sunt nocive și contrare Legii fundamentale", subliniază Klaus Iohannis într-un comunicat dat publicității la scurt timp după decizia Curții.

Curtea Constituțională a României a decis: Modificările aduse Codurilor penale, neconstituționale. Președintele Iohannis cere coaliției să abandoneze proiectul

După nu mai puțin de 7 amânări, CCR a decis că modificările aduse de PSD și ALDE Codurilor penale sunt neconstituționale. Judecătorii au admis astfel sesizările formulate de USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis. Pe lista articolelor contestate se numără diminuarea termenelor de prescripţie a pedepselor și abrogarea articolului referitor la neglijenţa în serviciu.