Premierul cere punerea în acord a Codurilor penale cu decizia CCR. Proiectul inițial a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

Guvernul amână aprobarea proiectului de lege privind modificarea Codurilor penale. Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern, că retrage de pe ordinea de zi proiectul inițial pentru că nu ține cont de decizia Curții Constituționale din 6 iunie. Șeful Executivului i-a cerut, vineri, ministrului Justiției să găsească cât mai rapid varianta potrivită de punere în acord a legislației cu decizia Curții Constituționale.

Dragnea: Cred că dl ministru Toader trebuie să capete și experiență politică. Trebuie totuși să vină cu legile așteptate de toată lumea

Președintele Liviu Dragnea a declarat astăzi că nu se pune problema retragerii sprijinului politic ministrului Justiției, Tudorel Toader, "cel puțin la acest moment". Asta după ce Tudorel Toader declarase că a dat aviz negativ pe modificările aduse de parlamentari la conflictul de interese și că "dacă va fi invitat la ședința coaliției, se va duce, dar nu ca să se justifice, ci ca să explice mai bine raportul" de evaluare a procurorilor șefi.

Aviz negativ al ministrului Justiţiei pentru modificările aduse de parlamentari la infracţiunea de conflict de interese

Tudorel Toader a declarat că el personal a avizat negativ modificările aduse ieri la conflictul de interese. Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor susţine că avizul ar fi aparţinut fostului guvern. Ministrul Tudorel Toader a pregătit un nou proiect de modificare a legislaţiei penale în care nu se stabileşte vreun prag valoric pentru abuzul în serviciu.