colectare selectivă
Programul de colectare selectivă a ambalajelor în schimbul biletelor de autobuz gratuite se extinde. Pe lângă cele două centre existente în Cluj-Napoca, autoritățile locale vor să mai amenajeze unul. Motivul: oamenii au ajuns să stea la rând zeci de minute pentru a putea recicla ambalaje din plastic sau aluminiu.
Colectare selectivă în Covasna. Un litru de apă minerală, la schimb pentru 5 kg de sticlă
Cinci kilograme de sticlă dată la reciclat în schimbul unui litru de apă minerală. Este soluţia prin care autorităţile din Covasna încearcă să-i convingă pe localnici să contribuie la protecţia mediului. Campania a avut rezultate remarcabile, în condiţiile în care România este de mulţi ani pe ultimele locuri în Europa la colectare selectivă şi reciclarea deşeurilor.
44 la sută din deşeurile reciclate de români sunt din plastic. Este materialul care ajunge cel mai des în centrele speciale
Suntem codași la capitolul reciclare, în condițiile în care reușim să revalorificam doar 11 la sută din ce aruncăm. Iar plasticul este materialul care ajunge cel mai des în centrele de reciclare. O statistică recentă arată că aproape jumătate dintre ambalajele de băuturi colectate separat în gospodăriile românilor sunt din plastic, cel mai dăunător deșeu.
Petrică, primul aparat pentru reciclarea ambalajelor fabricat în România
În județul Alba, o firmă a demarat producția unor instalații de reciclare care vor deveni foarte utile din toamna acestui an. Conform legii, de la 1 octombrie toate lanțurile de hypermarketuri şi supermarketuri au obligaţia să preia ambalajele făcute din materiale reciclabile şi să ofere bani în schimbul lor.
Colectarea selectivă a deșeurilor, doar pe hârtie. Potrivit Ministerului Mediului, 700 de primării din țară nu colectează deșeurile corect
Capitala stă încă prost la capitolul colectare selectivă a deșeurilor menajere. Teoretic, operatorii de salubritate ar trebui să adune ambalajele reciclabile separat de alte resturi, dar în realitate toate ajung la grămadă. Primul pas este ca sortarea deșeurilor să fie făcută de cetățeni. Primăriile caută soluții pentru a-i încuraja.
Concurs cu bărci reciclabile pe Bega
Competiţie sportivă neconvenţională, unică în ţara, dedicată protecţiei mediului. Întrecerea a avut loc la Timişoara, pe Bega, în bărci reciclabile. Organizatorii au vrut să arate cât de importantă e protejarea mediului și implicit colectarea selectivă și reciclarea.
Timișenii riscă amenzi dacă nu colectează corect deșeurile. Primăria a început o campanie de informare și avertizare a cetățenilor
Timișenii care nu colectează corect deșeurile vor rămâne cu ele în față casei și riscă amenzi. Anul trecut sub 18% dintre reciclabile au putut fi valorificate, deși ținta autorităților era de cel puțin 50%. În Timiș a început acum o campanie de avertizare a cetățenilor care aruncă gunoiul amestecat, iar dacă cei avertizați continuă să arunce deșeurile la grămadă, vor fi amendaţi.
Județul Galați va avea cel mai performant sistem de colectare a deșeurilor din România
Gunoiul colectat de la cei 500 de mii de locuitori ai județului Galați va fi transformat în energie electrică și îngrășământ natural, iar resturile nereciclabile vor ajunge într-o groapă ecologică. 104 milioane de euro va costa întregul proiect, jumătate fiind bani europeni.
Containere modulare pantru colectarea hainelor, în mai multe cartiere din Iași
Sacii cu haine aruncați pe lângă tomberoane pot deveni o amintire la Iași. Persoanele care vor să scape de îmbrăcămintea veche au acum o soluție. Pot folosi cele 15 containerele modulare care au apărut în mai multe cartiere din oraşul Iaşi. Doar 5 dintre acestea au fost deja amplasate, urmând ca celelalte să fie puse în curând în zone aglomerate din Iaşi. Hainele în stare bună vor ajunge la oamenii fără adăpost. Ieşenii sunt încântaţi de idee.