Cinci ani de la tragedia de la Colectiv fără mari schimbări. Președintele Iohannis a promulgat legea care le permite răniţilor decontarea tratamentului pe toată durata vieții

Au trecut 5 ani de la tragedia din clubul Colectiv. 65 de tineri au murit atunci, iar câteva zeci au suferit arsuri grave. După atâta vreme, singura măsură concretă este promulgarea, de către președintele Iohannis, a legii care permite răniţilor de la Colectiv decontarea tratamentului pe toată durata vieții. Astăzi, la locul tragediei au fost comemoraţi cei dispăruţi, cu lumânări aprinse și coroane de flori.

Documentarul ”Colectiv”, propunerea României la premiile Oscar 2021

Conform Centrul National al Cinematografiei / Romanian Film Centre, documentarul “Colectiv” în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României la premiile Oscar 2021, secțiunea "Cel mai bun lungmetraj internațional", anterior numită “Cel mai bun film străin”. Este prima oară când un documentar este propunerea României în competiția pentru premiile Academiei Americane de Film.

Cristian Popescu Piedone, la al doilea termen în dosarul Colectiv: "Sunt nevinovat, oameni buni. (...) De ce am candidat? Dumnezeu mi-a ajutat cu cetățenii care mulți i-ați făcut proști. Sunt proști, dar mulți"

Miercuri s-a judecat un nou termen în dosarul "Colectiv", la Curtea de Apel București. Printre inculpații chemaţi în faţa instanţei s-a numărat şi Cristian Popescu Piedone, care era primar al sectorului 4 atunci când s-a produs tragedia din Colectiv. Susţine că nu are nici o vină, chiar dacă a fost condamnat în primă instanţă. Acum, Piedone este implicat şi în controversele legate de votul din sectorul 5 al Capitalei, unde a candidat la primărie.

Curtea de Apel Bucureşti a amânat judecarea apelului în dosarul ''Colectiv''

Încă un pas în Dosarul "Colectiv". La Curtea de Apel Bucureşti a început judecarea apelului în acest caz. Printre cei condamnaţi în primă instanţă la închisoare şi la plata unor daune morale s-au numărat patronii clubului, doi pompieri, pirotehnişti, reprezentanţi ai firmei de artificii, fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi angajaţi din primărie.