Planul naţional privind prevenirea şi combaterea cancerului, aplicat pe bucăţi. Senatoarea Nicoleta Pauliuc, iniţiatoarea legii: Nu mai avem termene clare, precise, de realizare a normelor

Spitalele oncologice din ţară sunt pline de bolnavi timp în care autorităţile aplică pe bucăţi planul de control al cancerului. Abia azi guvernul a decis sursa de finanţare, inclusiv pentru testări gratuite şi monitorizarea bolii. Va fi înfiinţat şi un fond de inovaţie prin care vor fi aduse medicamente de ultimă generaţie. Sunt încă în discuţii centrele de oncologie pediatrică, registrul naţional de cancer sau dezvoltarea serviciilor paliative. Dar tot ce s-a aprobat azi denotă un dispreţ faţă de români, spune iniţiatoarea legii.

Ministrul Sănătăţii: Normele privind Planul Naţional de Combatere a Cancerului intră în vigoare de la 1 iulie. Am semnat ordinul care înfiinţează Registrul Naţional de Cancer

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a prezentat stadiul Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, care presupune printre altele un set de analize gratuite, accesibile şi consiliere psihologică, dar şi dezvoltarea terapiei personalizate. Măsuri care intră în vigoare de mâine, 1 iulie.

Ce își propune Legea anti-cancer: programări prioritare la investigaţii, revizuirea plafonului la laboratoare, conectarea între sistemul public şi cel privat. Maximum 60 de zile de la suspiciune până la tratament

Sute de mii de români ar fi feriţi de grele suferinţe dacă sistemul sanitar ar funcționa. Un plan anti-cancer, adoptat în Parlament, a fost semnat şi de preşedintele României. Pune accent pe prevenţie şi un diagnostic precis, dar şi pe tratamentul personalizat pe fiecare bolnav. Din cauza junglei din sistem, unii pierd peste un an până să fie trataţi. Noua lege prevede un termen clar: în 60 de zile de la prima suspiciune, să înceapă terapia.

Klaus Iohannis: Planul Național de Combatere a Cancerului are toată susținerea mea. Nu putem construi o Românie a viitorului fără să fim atenți la starea de sănătate a cetățenilor noștri

România a lansat Planul Naţional de Combatere a Cancerului, proiect susținut de președintele României, o strategie necesară pentru accesarea unor fonduri europene destinate sănătății, în valoare de 4 miliarde de euro. Evenimentul a avut loc la Palatul Cotroceni, iar președintele Iohannis a explicat că planul pune accent pe depistarea timpurie a primelor semne de boală și că se caută soluții pentru finanțarea îngrijirilor paliative.

Alimentația, esențială în combaterea cancerului. Cantitățile de plumb și cadmiu, substanțe periculoase cancerigene, vor fi reduse în alimente

Cancerul rămâne una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, așa că autoritățile încep să ia măsuri. Un plan de combatere și tratament a bolii făcut la nivel european la începutul anului începe să fie implementate deja. Așa se face că de la sfârșitul acestei luni două substanțe periculoase cancerigene vor fi diminuate din alimente: plumbul și cadmiul, folosite în prepararea multor alimente, de la lactate până la cele pentru bebeluși. Medicii vorbesc despre importanta prevenției și tratarea acestei boli prin alimentație.