Nicolae Ciucă: Sunt convins că la nivelul ministerelor Finanțelor și al Fondurilor Europene există în momentul de faţă plan prin care să evităm suspendarea fondurilor europene
Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că este convins că, la nivelul ministerelor Finanţelor şi Fondurilor Europene, există, în momentul de faţă, un plan prin care România să poată evita suspendarea fondurilor europene din cauza unui deficit bugetar excesiv, menţionând că această decizie nu se ia "de azi pe mâine", iar măsurile pe care ţara noastră le-a luat până acum au fost în "deplină" coordonare cu Comisia Europeană.
5 octombrie 2023, 11:20