Premierul Nicolae Ciucă a confirmat constituirea unui grup de lucru pentru acordarea dublei cetățenii românilor din Spania. Doar Franța și Portugalia mai beneficiază de acest statut
Cei peste un milion de români care trăiesc în Spania ar putea avea cetăţenie dublă. Vestea vine de la premierii celor două ţări care s-au întâlnit astăzi şi au anunţat constituirea unui grup de lucru. România va deveni astfel al treilea stat ai cărui cetăţeni vor primi dublă cetăţenie în Spania, după Franţa şi Portugalia.

