Tudorel Toader, despre sentința lui Liviu Dragnea: Mulţi sunt condamnaţi în primă instanţă şi după aceea achitaţi

Vestea condamnării lui Liviu Dragnea a provocat o adevărată undă de șoc în PSD. Liderii social democrați s-au repliat însă rapid. Au transmis mesaje de solidaritate și a avut loc o ședință de urgență a partidului. Vineri a reacționat și ministrul Justiției, Tudorel Toader. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au reacţionat şi au subliniat că declaraţia aruncă 'îndoială şi neîncredere asupra actului de justiţie'. Şi Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că opiniile, lansate în spaţiul public, reprezintă grave afirmaţii la adresa justiţiei.

Elena Udrea este dată în urmărire internațională și ar putea fi extrădată din Costa Rica

Elena Udrea este dată în urmărire internațională și de azi apare pe lista oficială a urmăriților general, căutați de Poliția Română. Fosta șefă de la Dezvoltare si Turism, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, poate fi extrădată, chiar și în lipsa unui tratat încheiat între România și Costa Rica. Elena Udrea a obținut însă statut temporar de refugiat în ţara din America Centrală, ceea ce ar putea îngreuna procesul.